Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM) este structura asociativă a 38 de organizații de tineret, ce promovează drepturile tinerilor și reprezintă interesele organizațiilor de tineret în procesul de elaborare, implementare și evaluare a politicilor de tineret. Fiind fondat la 18 februarie 1999, CNTM activează în baza următoarelor principii de organizare și funcționare: solidaritate, autonomie organizațională și funcțională, transparență, libertatea opiniei și a exprimării, eligibilitatea organelor de conducere, egalitatea deplină în drepturi a membrilor, profesionalism.
În această ordine de idei, CNTM este în căutarea unui Coordonator de proiect, responsabil de buna desfășurare a activităților în cadrul Proiectului „Oportunități mai bune pentru tinerii și tinerele care nu beneficiază de educație, formare și locuri de muncă (Inițiativa de incluziune a tinerilor și tinerelor NEET)” finanțat de Uniunea Europeană și Suedia.
Responsabilități:
- Elaborarea rapoartelor narative;
- Planificarea și organizarea activităților proiectului, în conformitate cu Planul de Acțiuni al proiectului;
- Participarea la instruirile organizate pentru echipa proiectului;
- Menţinerea comunicării cu partenerii proiectului: APL, copiii/tinerii şi instituţiile de învăţământ implicate;
- Planificarea, monitorizarea și evaluarea activităților proiectului
- Identificarea surselor de finanțare și realizarea activităților de fundraising pentru activitățile organizației
Dosarul de participare va conține CV-ul candidatului și 1-2 scrisori de recomandare.
Criterii de evaluare:
Criteriu | Punctaj |
Cunoașterea bunelor practici europene, EU Youth Guarantee, politici de tineret incluzive pentru tinerii NEET în domeniul angajabilității tinerilor NEET | 30 puncte |
Experiență în coordonarea de proiecte | 20 puncte |
Abilități bune de comunicare și interacțiune cu reprezentanții societății civile | 20 puncte |
Experiența de lucru în cadrul unui ONG | 30 puncte |
Total | 100 puncte |
Persoanele interesate vor expedia dosarul de aplicare prin e-mail, la adresa corespondenta@cntm.md, indicând „Coordonator de proiect” în antetul mesajului.
Data limită: 31 martie 2023
Persoanele selectate pentru a doua etapă a concursului vor fi invitate la interviu.
Persoana acceptată va începe lucrul imediat!