De ziua internațională a tineretului, 12 august, Consiliul Național al Tineretului din Moldova și-a unit eforturile cu Ministerul Tineretului și Sportului și Fondul Națiunilor Unite pentru Populație, UNFPA, pentru a organiza un festival dedicat în exclusivitate tinerilor.
Una dintre activitățile importante ale festivalului va constitui Târgul Organizațiilor de Tineret, ce se va desfășura cu începere de la ora 13:00 și va dura până la 19:00. Evenimentul va avea loc la data de 12 august, pe strada pietonală A. Diordiță.
În acest context, CNTM invită toate organizațiile de tineret să participe la acest târg – efort comun prin intermediul căruia vom prezenta tinerilor realizările, proiectele, campaniile, demonstrând că și în Moldova se poate. De asemenea, în cadrul Festivalului Tineretului vor fi organizate și alte activități, la care membrii organizațiilor dvs. se pot implica.
Fiecare organizație de tineret va avea propriul stand unde își va putea prezenta materialele promoționale, activitățile, va interacționa cu tinerii și vor fi generate idei noi și parteneriate.
Organizațiile interesate, pot trimite un mesaj la adresa de e-mail: valeriu.dragalin@cntm.md, prin care își confirmă participarea la târg.
Suntem siguri că prin eforturile comune vom putea face această zi să fie una cu impact pentru tineri.
Pentru mai multe detalii sau dacă aveți ceva întrebări, nu ezitați să-i contactați pe:
Terentie Carp – terentie.carp@cntm.md / 069883882 sau
Valeriu Drăgălin – valeriu.dragalin@cntm.md / 069994602.