Consiliul Național al Tineretului din Moldova și AO INVENTO sunt încântați să anunțe noi oportunități pentru tinerii moldoveni! În luna octombrie și noiembrie, tinerii din întreaga țară sunt invitați să participe la două activități de simulare captivante, care oferă șansa de implicare în procesele decizionale și legislative și de contribuire la schimbarea pozitivă a comunității.
Etapa I – Simularea „Implicarea Tinerilor în Procesele Decizionale” (5-8 octombrie):
Aici, tinerii vor explora procesele decizionale printr-o simulare interactivă, vor dezvolta abilități de negociere și vor contribui la elaborarea recomandărilor pentru optimizarea implicării tinerilor în aceste procese.
Beneficii:
● Experimentarea proceselor decizionale reale
● Contribuire la recomandări pentru politicile de tineret
● Interacțiune și învățare cu tineri și experți diverși
● Experiență de învățare unică și interactivă
Etapa II – Parlamentul Tinerilor ediția a 7-a (14-15 octombrie, 4-5 noiembrie, 20-21 noiembrie (prealabil):
Tinerii care vor fi selectați vor trăi visul de a fi deputați, având șansa unică de a influența și a forma viitorul țării, participând activ la deliberările și deciziile politicilor naționale timp de două zile explozive!
Și mai mult, aveți ocazia de a păși în pantofii președintelui sau vicepreședintelui Parlamentului Tinerilor, pentru o zi plină de provocări și descoperiri!
❗️Cine poate participa?
Tinerii între 16 și 30 de ani din toată Republica Moldova, inclusiv regiunea transnistreană și autonomia găgăuză.
Ce așteptăm de la tine:
– Să fii disponibil pe întreaga durată a proiectelor
– Să fii dornic să înveți și să te implici activ
Cum să participi?
1. Te poți înscrie online prin intermediul acestui formular acest formular (anexând CV-ul tău, Nota Conceptuală despre o problemă din societate, menționând despre motivația ta de participare printr-un video/ mesaj audio de max. 1 minut ori printr-un mesaj scurt.
Sau
2. La fel poți să trimiți dosarul de înscriere (CV-ul, Nota Conceptuală și scurta motivație) la adresa la ao.invento@gmail.com (cu subiectul „Parlamentul Tinerilor 2023”).
*Pentru a participa la acest proiect, fiecare candidat va trebui să elaboreze o notă conceptuală referitoare la o problemă din următoarele domenii:
- Educație (organizarea sistemului educațional, calitatea educației, programele naționale de tineret, etc.).
- Protecție socială (servicii de sănătate, incluziunea persoanelor cu oportunități reduse pe piața muncii, protecția persoanelor cu dizabilități, familie, etc.).
- Dezvoltare economică (dezvoltarea unor industrii specifice, stimulente pentru investiții, lansarea unei afaceri, stagii pentru tineri).
- Protecția mediului (gestionarea deșeurilor, reducerea consumului, responsabilizarea mediului de afaceri, etc.).
Termenul Limită: 02 octombrie 2023, ora 23:59
Aceste simulări sunt oportunități excepționale pentru dezvoltare personală și profesională! Toate costurile sunt acoperite de organizatori, și activitățile vor avea loc în Chișinău și în alte locații.
Nu pierde această șansă unică! Înscrie-te și implică-te în formarea viitorului țării tale!