Pe 8 octombrie Grădina Botanică își va deschide larg porțile pentru toți iubitorii de muzică bună, mâncăruri gustoase și sănătoase, iarmaroc cu obiecte care îți face casa mai frumoasă și pe cel de alături mai zâmbăreț. Pe 8 octombrie la Grădina Botanică, vom cânta și vom dansa pentru APĂ, ca să-i aducem mulțumire pentru faptul că există, pentru faptul că datorită ei existăm și noi.
Peste 5000 mii de oameni de toate vârstele, culorile, înălțimile și limbile vorbite sunt așteptați la cea de-a treia ediție a Festivalului!
Evenimentul dedicat râurilor din țară anunță un bogat program cultural, dar și informațional. Pentru a promova obiceiurile și tradițiile populare, care izvorăsc și se inspiră din Natură, pe scena festivalului, pe lângă colectivele artistice din diferite colțuri ale țării, vor evolua și artiști naționali dragi nouă tuturor.
Alături de artiștii autohtoni, de pe scena festivalului vor încinge atmosfera cu binecunoscutul hit Castle in the Snow, trupa elvețiană – KADEBOSTANY, care vine pentru prima oară în Moldova, special pentru RiverFest 2016.
Pe lângă muzica bună, vom putea dansa, cânta împreună cu artiștii dragi, sau pur și simplu, vom savura mâncăruri sănătoase și respira aerul curat al Grădinii Botanice. Un accesoriu important este voia bună, zâmbetul și păturica!
Pentru cei mai curioși, vor fi ateliere, unde la oamenii cunoscători, veți putea testa apa de la izvorul sau fântâna de lângă casă și veți afla ce apă este bine de băut pentru a fi sănătoși, energici și veseli. Cei interesați vor putea discuta și cu Viceministrul Mediului despre cum să facem ca în Moldova să avem ape curate, păduri multe și fără gunoaie, orașe și sate amenajate și să ne fie confortabil de trăit.
În cadrul atelierelor, veți afla de la partenerii noștri, unde și cum putem să ne debarasăm de lucrurile vechi și defecte pentru a fi date la reciclare și nu aruncate prin râuri, râpi, dealuri sau păduri; lucruri care ne deranjează și ne ocupă deja de mulți ani inutil spațiul în casă. Într-un alt atelier, cei care au curți sau spații verzi prin apropiere vor putea afla curiozități cum să-și amenajeze spațiul în mod natural, prietenos pentru mediu, dar și pentru noi, așa ca să ne încânte sufletul aflându-ne în acel loc special, al nostru.
Și copiii vor avea parte de distracție la RiverFest, confecționând jucării din lut polimeric, zburdând pe terenul de joacă amenajat cu leagăne, batute și pictându-și fața cu personajele îndrăgite din desene animate.
Până la eveniment, biletele pot fi procurate on-line pe iTicket sau la oficul iTicket de pe str. București 43, iar în ziua evenimentului – la intrare în Grădina Botanică. Copiii cu vârsta până la 10 ani au acces gratuit la RiverFest 2016.
Doritorii de a comercializa produsele se pot înscrie completând formularele de participare: zona articole de artizanat, gastronomie, copii.
Urmăriți zilnic informațiile de ultimă oră despre eveniment pe pagina de faceebook RiverFest „Iubește-ți râul!” sau pe site-ul www.environment.md .