12 august 2015 a fost numită de ONU, ziua Internațională a Tineretului, anul acesta promovând Participarea Civică a Tinerilor. Sper foarte mult ca această zi să devină în timp, la fel de apreciată și așteptată de tineri, precum Ziua Copilului, Crăciunul sau vacanța de vară.
Misiunea Consiliului Național al Tineretului este de a reprezenta interesele și drepturile tuturor tinerilor din Republica Moldova; dreptul la participare și educație civică fiind prioritar. La fel ca și în fiecare an, pe 12 august, împreună cu partenerii și organizațiile noastre membre, ne propunem să evidențiem și să atragem atenția factorilor de decizie asupra rolului populației tinere într-o societate. Astfel, pe parcursul întregii zile de astăzi, în cadrul Festivalului Tineretului, vom asigura o platformă de interacțiune și comunicare între organizațiile de tineret, tineri și reprezentați ai instituțiilor de stat și organizații internaționale.
Domeniul tineret este unul intersectorial, respectiv, participarea tinerilor în toate sferele vieţii este caracteristică unei societăţi bazate pe valori precum democraţia, toleranţa şi prosperitatea. Doar prin participare şi implicare activă, tinerii devin parte a proceselor ce se produc în societate, dezvoltându-se ca cetăţeni responsabili, activi şi capabili să își valorifice întregul potențial. Republica Moldova garantează şi stimulează diverse forme de participare a tinerilor, prin dezvoltarea unui cadru de politici publice pentru sectorul de tineret şi promovarea instrumentelor şi mecanismelor necesare implementării acestora. Un alt aspect important este promovarea participării tinerilor la procesele decizionale în dezvoltarea sectorului de tineret, astfel ca politicile şi acţiunile care îi vizează să fie cât mai prietenoase şi adaptate necesităţilor reale ale tinerilor, inclusiv ale celor din grupurile cu posibilităţi reduse.
Odată cu adoptarea Legii voluntariatului în 2010, s-a trecut la un nivel mai înalt de conştientizare a importanţei participării şi implicării directe a tinerilor în rezolvarea problemelor comunităţii în care locuiesc şi a societăţii în ansamblu.
În calitate de forme de participare şi reprezentare a tinerilor la nivel local, există organizaţii neguvernamentale de tineret şi structuri de comanagement, precum Centrele de Resurse pentru Tineri (CRT), Consiliile Locale ale Tinerilor (CLT), reţeaua presei tinerilor, reţeaua educatorilor de la egal la egal în domeniul HIV/SIDA şi alte grupuri de iniţiativă locale. Misiunea acestora este de a asigura participarea activă a tinerilor în comunitate, în special, în procesul de luare a deciziilor care îi vizează.
În Strategia Națională de Dezvoltare a Sectorului de Tineret 2020, au fost identificate 5 subpriorităţi binedefinite pentru o ulterioară implementare, aceastea fiind: promovarea participării tinerilor la procesul de luare a deciziilor, promovarea activismului civic, consolidarea structurilor locale de tineret, consolidarea şi promovarea mobilităţii tinerilor şi sporirea gradului de informare a acestora.
Participarea tinerilor la programe de stagii poate servi ca o bază importantă pentru tinerii care nu au experienţă de muncă, punându-le în valoare abilităţile și sporind cunoștinţele la fel ca un loc de muncă. Un program de training sau internship poate oferi șanse de angajare în compania în care se desfășoară practica.
La moment, în Moldova avem aproximativ 400 de organizații de tineret, cu toate acestea, un studiu recent arată că mai puțin de 15% dintre tineri sunt implicați în activități de voluntariat, și mai puțini tineri sunt parte a organizațiilor politice de tineret. Astfel, CNTM va depune mai mult efort în urmatoarea perioadă în consolidarea organizațiilor și inițiativelor de tineret.
De ziua Internațională a Tinerilor, Noi CoNTăM pe participarea Tinerilor. Cu toate că situația politică și economică din Moldova au creat mai multe obstacole pentru implicarea în comunitate, ambiția și dorința de a face o schimbare poate garanta în scurt timp noi mișcări sociale, astfel ca vocea tinerilor să fie nu doar auzită, dar și ascultată.
Ziua Internațională a Tineretului este o oportunitate-cheie pentru tineri de a participa activ în societate și a-și face vocea auzită.
Pentru că Noi, Tinerii, CoNTăM!
Doru Curoșu,
Președinte,
Consiliului Național al Tineretului din Moldova.