Masa rotundă privind Prezentarea studiului referitor la evaluarea curriculumului actual la disciplina „Educație pentru societate”

????️ La data de 07 noiembrie a avut loc Masa rotundă privind Prezentarea studiului referitor la evaluarea curriculumului actual la disciplina „Educație pentru societate”. Evenimentul a reunit profesori, elevi experți din domeniul educației, printre care Lucia Argint , Șefă a Secției evaluare și monitorizare în învățământul general, și Smintina Vadim, Director interimar al Agenția Națională pentru Tineret.

❓În urma prezentării Studiului au urmat discuții cu privire la multiplele provocări cu care se confruntă profesorii de „Educație pentru societate” (EPS), precum și elevii. Printre subiectele abordate s-au numărat problemele legate de modul în care sunt predate orele de EPS și motivele pentru care această disciplină nu reușește să captiveze interesul elevilor.

Participanții și-au exprimat opiniile cu privire la propunerile de schimbare cuprinse în studiu, subliniind necesitatea unor ajustări care să facă orele mai relevante și mai atractive pentru tineri. S-au identificat dificultățile specifice în procesul de predare și s-au propus soluții concrete pentru a sprijini profesorii și pentru a înlesni participarea activă a elevilor.✍????

La finalul discuțiilor, s-au prezentat o serie de sugestii practice pentru îmbunătățirea curriculumului EPS și pentru rezolvarea provocărilor actuale.????????

*Toate aceste campanii au fost organizate în cadrul proiectului „Capacitarea organizațiilor locale de tineret din Moldova (faza II)”, implementat de Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova, în parteneriat cu Consiliul Național al Tineretului din Danemarca, cu suportul financiar al New Democracy Fund.

Alte noutăți

Instruire despre Bugetarea Participativă: 23-24 Ianuarie

Citește

Bilanțul trimestrului IV al Grupului Național Advocacy Tineret

Citește

Evaluarea Cheltuielilor Destinate Sectorului de Tineret la Nivel Central

Citește

Consiliul Național al Tineretului din Moldova lansează concursul de fotografie „Tineri pentru #Planetă”

Citește

Tinerii au nevoie de tine!

Devino organizație membru CNTM!

Redirecționează 2% către CNTM și contribuie la proiecte pentru tineri!

Denumire juridică

Asociatia Obstească”CONSILIUL NATIONAL AL TINERETULUI DIN MOLDOVA”

Adresă juridică

Republica Moldova, Chisinau, str. Petru Rares, 18

Cod Fiscal

1009620000712

Denumirea băncii

BC Moldindconbank SA, filiala Centru Chisinau

SWIFT

MOLDMD2X309

Codul bancar

MD56ML000000002251709693

Contacte

Telefon: (+373) 22 233 088

Fax: (+373) 22 235 175

Email: cntm.corespondenta@gmail.com, cntm.contabilitate@gmail.com

Sari la conținut