Astăzi, îți propunem să faci cunoștință cu Tatiana Calinteeva, tânăra pasionată de masajul terapeutic și de zâmbetul clienților ei. Tatiana este căsătorită și educă alături de soțul ei 3 copii (două fete și un băiețel) și din luna iulie participă în cadrul Laboratorului de Antreprenoriat al proiectului Step. Povestea Tatianei este nu altceva decât calea de la un imbold emoțional spre o tânără antreprenoare de succes.
– De ce ai ales profesia de maseur?
Totul a început când au apărut careva probleme de sănătate ale fetiței mele, iar la indicațiile medicului au fost necesare serviciile de masaj, unde am învățat câte ceva despre tehnicile de masaj de la doamna care-i făcea masaj fetiței.
Ulterior, aventurarea Tatianei a început tocmai la apariția primelor rezultate, drept client-pacient a fost mama acesteia, ne-a declarat Tatiana. Mama Tatianei a suferit două intervenții chirurgicale în regiunea coloanei vertebrale, mai mulți ani, aceasta fiind nevoită de a se deplasat în costilii, ca în rezultatul unui masaj regulat, nu doar să se simtă mai bine, dar și să renunțe definitiv la costilii.
– Cum ai aflat despre proiectul Step? La care laborator participi?
Despre proiectul Step, am aflat de la domnul Nicolae Moscalu, care m-a îndrumat să mă înscriu la Laboratorul de Antreprenoriat, ca să învăț ceva nou, deoarece nu aveam internet acasă, toate informațiile, tehnicile despre masaj (și nu doar) le luam de la computerul din cadrul bibliotecii orășenești, Edineț.
– Ce reprezintă pentru tine acest proiect? Și ce ai reușit să înveți din el? (ai sesizat deja careva schimbări asupra personalității tale);
Din 2018 fac masaj, făceam familiei și rudelor. Acum, deja fac și la bătrâni, deoarece vârstnicii cel mai mult au nevoie de servicii mele. Actualmente, am o doamnă de 78 de ani și un domn de 67 de ani, domnul are disconfort în regiunea spatelui, doamna mai multe regiuni ale corpul, deoarece fiind paralizată, este țintuită la pat. În urma câtorva sesiuni, doamna a început a mișca mâna, astfel, mă strădui fiecărui client să-i găsesc propria tehnică, care să-i îmbunătățească starea fizică.
– Cum reușești să combini familia și începutul unei afacerii?
Mă strădui, mă ajută soțul, copii, fiecare are serviciul lui, mama când vorbește – e vorbit, râde Tatiana. Așa și le reușesc, fetița mai mare (de 9 anișori) se descurcă la școală bine și îi invață pe aceștia mai mici litere, cifre și tot ce este necesar, îi spun mereu că este ajutorul mamei.
– Care este pasiunea ta? (ce îți place să faci cel mai mult)
Să văd lumea mulțumită și fericită, pentru mine dacă lumea se simte bine și eu sunt mulțumită.
– Care sunt planurile tale de viitor? Unde sau cum te vezi peste 5 ani?
Tot în această sferă de activitate, prestând serviciile de masaj, deoarece am 3 copii și vreau să-i cresc aici, acasă.
Proiectul STEP își propune dezvoltarea abilităților economice, cât și a spiritului antreprenorial al tinerilor marginalizați social-economic, în baza cărora aceștia se pot integra economic fie prin ocuparea unui post de muncă sau crearea propriei afaceri.
Acest proiect este implementat de Consiliului Național al Tineretului din Moldova, în parteneriat cu Alianța de Tineret AISI din Georgia și organizația Tinerilor Armeni Progresiști, cu sprijinul, prin grant, al Forumului Societății Civile din Parteneriatului Estic.