Inițiativa „Seed it Forward” vă invită să „Plantăm fapte bune în Moldova”

Cu toții știm că Moldova e printre cele mai sărace ţări din Europa conform PIB-ului. Cineva mai știe că Moldova se află printre cele mai despădurite țări ale continentului, pădurea ocupând abia 11% din teritoriul ţării. Constatarea acestui fapt nu doar arată jalnic în comparaţia cu nivelul mediu european de 45%, dar şi submină aceeaşi dezvoltare economică şi socială a ţării.

Inițiativa „Seed it Forward” din cadrul ONG-ului „EcoVisio”, în parteneriat cu comunitatea „Plantăm fapte bune în România” organizează, în ziua de 14 noiembrie, acțiunea-cheie a proiectului de reabilitare și re-sădire a pădurilor „Plantăm fapte bune in Moldova”. Această acțiune va începe în comuna Bubuieci din municipiu Chișinău, prin implicarea voluntarilor și membrilor societății civile cât și a cadrelor didactice din zonă, dar și din intreg municipiu. Vor urma replantări și primăvară, dar și cel puţin cinci ani de monitorizare şi grijă pentru a asigura sustenabilitatea iniţiativei şi a folosi această experienţă pentru următoarele proiecte din întreagă ţară. Sunt preconizați circa cinci hectare pentru plantare și sunt așteptați patru sute de voluntari pentru a participa la acest eveniment.

Acest proiect are scopul de a informa și de a atrage atenția atît a societății civile, cît și a autorităților publice, asupra necesității vitale a reîmpăduririlor, care nu reprezintă o activitate doar pentru „activişti neliniştiţi”, dar o oportunitate de a contribui la un viitor bun al ţării pentru toţi cărora nu le pasă. Prin plantări, combatem eroziunea care în mod permanent ne fură solurile. Prin plantări, facem faţa schimbărilor climatice care ne atacă prin secete, ploi torenţiale şi valuri de călduri, susţinem biodiversitatea, cauză supremă pentru a avea un mediu de viață sănătos.

Doritorii de a participa la acest eveniment pot contacta organizatorii prin intermediu reţelei de socializare „Facebook” dar și pe siteul seeditforward.org. De asemenea, de la Universitatea Ion Creangă din Chișinău, vor fi organizate întâlnirea și ghidarea voluntarilor la locul acțiunii la următoarele ore: 8:30, 9:30,10:30 și 11:30.

Alte noutăți

Подслушивают ли нас смартфоны? Правда, догадки и меры предосторожности

Citește

НПО и использование данных

Citește

От страха к доверию: как я поняла важность персональных данных

Citește

Цифровая грамотность больше не является опцией — это необходимость

Citește

Tinerii au nevoie de tine!

Devino organizație membru CNTM!

Redirecționează 2% către CNTM și contribuie la proiecte pentru tineri!

Denumire juridică

Asociatia Obstească”CONSILIUL NATIONAL AL TINERETULUI DIN MOLDOVA”

Adresă juridică

Republica Moldova, Chisinau, str. Petru Rares, 18

Cod Fiscal

1009620000712

Denumirea băncii

BC Moldindconbank SA, filiala Centru Chisinau

SWIFT

MOLDMD2X309

Codul bancar

MD56ML000000002251709693

Contacte

Telefon: (+373) 22 233 088

Fax: (+373) 22 235 175

Email: cntm.corespondenta@gmail.com, cntm.contabilitate@gmail.com