A doua ediție a evenimentului „Zilele Carierei” se va organiza la 3 – 6 aprilie. Vezi ce îți rezervă!

Centrul de Ghidare în Cariera al ASEM organizează în perioada 03 – 06 aprilie 2017 ediţia a doua a proiectului „Zilele Carierei”. Evenimentul este destinat studenților, absolvenților,  liceenilor, reprezentanților companiilor și altor persoane interesate.

Timp de 4 zile, în ASEM, vor fi organizate manifestări focusate pe asigurarea conexiunii dintre reprezentanții economiei reale şi tinerii specialiști, atât studenți și absolvenți ASEM cât și alte persoane interesate.

Prin organizarea evenimentului ASEM urmăreşte:

  • facilitarea inserţiei tinerilor pe piaţa muncii;
  • corelarea competentelor profesionale ale tinerilor specialişti cu nevoile angajatorilor;
  • identificarea posibilităților de colaborarea dintre Centrele de Ghidare în Carieră universitare cu departamentele HR din cadrul companiilor.

Evenimentul cuprinde workshop-uri, training-uri, discuţii panel, ateliere de dezvoltare personală şi profesională în cadrul cărora vor fi abordate probleme practice, legate de conexiunea dintre universitate și economia reală, angajarea și construirea carierei profesionale a tinerilor, oportunități de dezvoltare existente pe piața serviciilor educaționale etc.

Pe durata proiectului vor fi organizate şi 3 târguri, în cadrul cărora companiile și ONG-urile vor avea posibilitatea să prezente oferte de muncă și voluntariat, internship-uri, programe de dezvoltare pentru tineri şi de mobilitate academică etc.

Programul întreg al evenimentului poate fi vizualizat AICI.

Tinerii interesaţi de eveniment se pot înregistra completând formularul de participare. Participarea este GRATUITĂ.

Companiile interesate de eveniment  au posibilitatea de a participa gratuit sau în calitate de partener. Pentru a afla mai multe detalii și/sau pentru a deveni partener al acestui proiect puteți lua legătura cu organizatorii:

Telefon: +373 22 402 824, +373 22 402 929

E-mail: cariera.ase@gmail.com

Alte noutăți

Instruire despre Bugetarea Participativă: 23-24 Ianuarie

Citește

Bilanțul trimestrului IV al Grupului Național Advocacy Tineret

Citește

Evaluarea Cheltuielilor Destinate Sectorului de Tineret la Nivel Central

Citește

Consiliul Național al Tineretului din Moldova lansează concursul de fotografie „Tineri pentru #Planetă”

Citește

Tinerii au nevoie de tine!

Devino organizație membru CNTM!

Redirecționează 2% către CNTM și contribuie la proiecte pentru tineri!

Denumire juridică

Asociatia Obstească”CONSILIUL NATIONAL AL TINERETULUI DIN MOLDOVA”

Adresă juridică

Republica Moldova, Chisinau, str. Petru Rares, 18

Cod Fiscal

1009620000712

Denumirea băncii

BC Moldindconbank SA, filiala Centru Chisinau

SWIFT

MOLDMD2X309

Codul bancar

MD56ML000000002251709693

Contacte

Telefon: (+373) 22 233 088

Fax: (+373) 22 235 175

Email: cntm.corespondenta@gmail.com, cntm.contabilitate@gmail.com

Sari la conținut