„Consolidarea parteneriatului transparent dintre asociațiile obștești și instituțiilor de învățământ” prin intermediul efortului comun al CNTM și Ministerul Educației

Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova (CNTM) împreună cu Ministerul Educației implementează proiectul „Consolidarea parteneriatului transparent dintre asociațiile părintești și instituțiile de învățământ”. În cadrul acestuia, vom contribui la dezvoltarea instituțiilor de învățământ prin asigurarea transparenței activității filantropice ale părinților și consolidarea impactului lor social. Astfel, vom asista asociațiile de părinți în vederea valorificării mecanismului desemnării procentuale în beneficiul dezvoltării instituțiilor de învățământ, oferind consultanță părinților în procesul de înregistrare asociațiilor și să consolideze transparența parteneriatului dintre instituții de învățământ și asociațiile de părinți.

În perioada 1 ianuarie – 30 aprilie, persoanele fizice au posibilitatea să redirecționeze 2% din impozitul de venit către o organizație sau cult religios pe care îl aleg. Consiliul Național al Tineretului din Moldova este unul dintre beneficiari ai acestui mecanism. Toate resursele atrase prin mecanismul de desemnare procentuală de către CNTM, vor fi cheltuite pentru crearea și consolidarea asociațiilor părintești și asigurarea transparenței parteneriatului dintre instituții de învățământ și asociațiile de părinți.  Consiliul Național a Tineretului din Moldova va deveni un facilitator logistic între instituțiile pre-universitare și mecanismul creat de legiuitor, în cazul dat, mecanismul de desemnare procentuală.

Înițial, pentru a înțelege care e situația asociațiilor părintești în Republica Moldova, se va realiza o cartare a celor existente și se va efectua evaluarea instituțională a acestora conform metodologiei CNTM. De asemenea, va fi elaborat un ghid practic și a unui set de acte-model (procese-verbale, formulare, regulamente etc) necesare pentru administrarea eficientă și transparentă a asociațiilor părintești. Acestea vor beneficia de suport continuu, chiar și după încheierea proiectului.

În cadrul acestui proiect, asociațiile părintești vor fi capacitate în gestionarea transparentă a resurselor financiare, administrația și comitetele părintești existente în școli vor fi instruiți despre rigorile formării unei asociații obștești și acreditarea în calitate de beneficiari ai mecanismului de desemnare procentuală. De asemenea, acestea vor dispune de consultanță privind consolidarea instituțională a asociațiilor, de a dezvolta parteneriate transparente dintre asociațiile de părinți și instituții de învățământ.

Proiectul „Consolidarea parteneriatului transparent dintre asociațiile părintești și instituțiile de învățământ” este implementat de Consiliul Național al Tineretului din Moldova și Ministerul Educației al Republicii Moldova.

Alte noutăți

STUDIU PRIVIND IMPLEMENTAREA CURRICULUMULUI LA EDUCAȚIE PENTRU SOCIETATE

Citește

Istorii din cămin: ”Din toți lucrătorii căminului îmi place doar ‘santehniku’, e cel mai plăcut…”

Citește

Masa rotundă privind Prezentarea studiului referitor la evaluarea curriculumului actual la disciplina „Educație pentru societate”

Citește

Ședință online cu reprezentanții APL I și II în cadrul Platformei Tinerilor Primari și Consilieri Locali

Citește

Tinerii au nevoie de tine!

Devino organizație membru CNTM!

Redirecționează 2% către CNTM și contribuie la proiecte pentru tineri!

Denumire juridică

Asociatia Obstească”CONSILIUL NATIONAL AL TINERETULUI DIN MOLDOVA”

Adresă juridică

Republica Moldova, Chisinau, str. Petru Rares, 18

Cod Fiscal

1009620000712

Denumirea băncii

BC Moldindconbank SA, filiala Centru Chisinau

SWIFT

MOLDMD2X309

Codul bancar

MD56ML000000002251709693

Contacte

Telefon: (+373) 22 233 088

Fax: (+373) 22 235 175

Email: cntm.corespondenta@gmail.com, cntm.contabilitate@gmail.com

Sari la conținut