Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM), structura asociativă a 36 de organizații de tineret, ce promovează drepturile tinerilor și reprezintă interesele organizațiilor de tineret în procesul de elaborare, implementare și evaluare a politicilor de tineret, lansează programul de mini granturi pentru implementarea Planurilor locale de advocacy.
Programul de mini granturi se acordă în cadrul proiectului “Capacitarea organizațiilor locale de tineret din Moldova” implementat cu DUF și cu suportul financiar la NDF. Scopul proiectului este capacitarea organizațiilor de tineret în vederea monitorizării și dezvoltării serviciilor pentru tineri, îmbunătățirea modalităților de livrare și integrare socială a tinerilor cu ajutorul programelor de advocacy și implementarea agendei de advocacy de către organizațiile de tineret.
Programul de mini-granturi are o importanță deosebită pentru organizațiile de tineret, în special pentru organizațiile de tineret ce activează doar la nivel local, pentru care reprezintă o dificultate dobândirea de granturi ce ar putea fi utilizate pentru realizarea obiectivelor și scopurilor instituționale. Astfel, propuneriile de proiect trebuie să acopere următoarele domenii eligibile:
- Consolidarea capacităților în Advocacy;
- Dezvoltarea unei strategii/ plan advocacy ;
- Instituirea comisiilor de co-management;
- Elaborarea instrumentelor de advocacy pentru participarea tinerilor;
- Lansarea unei campanii de advocacy;
- Realizarea de cercetari, studii în domeniul advocacy, din perspectiva tinerilor/organizațiilor de tineret și alte priorități conexe domeniului de advocacy și politici publice.
- CNTM încurajează participarea tuturor asociațiilor obștești de tineret, inclusiv a organizațiilor de tineret din Găgăuzia și Transnistria înregistrate conform legislației din RM.
- Durata proiectului depus trebuie să fie pe o periodă de 2 luni. Perioada de implementare fiind 1 martie 2023-30 aprilie 2023.
- Suma grantului per organizație beneficiară va constitui între 3 000-5 000 Euro.
- Rezultatele vor fi anunțate pe 24 februarie, ulterior ar putea fi solicitate anumite revizuiri ale propunerilor de proiect câștigătoare întru a le ajusta la obiectivele de proiect implementat de CNTM. Semnarea contractelor pe 27/28 februarie.
- Perioada de raportare narativă și financiară finală 15 mai 2023.
- Pentru mai multe detalii consultați Regulamentul privind programul de granturi mici.
Organizațiile de tineret interesate de aplicare, trebuie să prezinte următoarele documente:
3. Lista Biroului de Administrare și Membrii Organizației
4. CV-ul organizației
5. Formularul de evaluare completat (pentru organizațiile care nu au trecut evaluarea CNTM)
6. Alte documente relevante
Termenul-limită de aplicare este 20 februarie 2023, ora 23.59. Dosarele recepționate după termenul-limită nu vor fi luate în considerație de către juriu. Dosarele de aplicare se vor expedia prin e-mail la adresa: corespondenta@cntm.md cu indicarea în subiectul mesajului: „Dosar Program de granturi”.
Rezultatele procesului de selecție vor fi anunțate până pe 24 februarie 2023.
Criterii de evaluare:
Criteriu | Punctaj |
Obiective clar definite, specifice, măsurabile, abordabile, realiste și încadrabile în timp –SMART | 20 puncte |
Bugetul este estimate realist în concordanță cu activitățile planificate | 20 puncte |
Calitatea mecanismului de monitorizare și evaluare a rezultatelor | 10 puncte |
Durabilitatea proiectului | 10 puncte |
Interdependența dintre scop, obiective, activități, rezultate, indicatori | 20 puncte |
Completarea formularului de evaluare instituțională și participarea la instruiri | 20 puncte |
Total | 100 puncte |
Mihaela Frosineac,
Coordonatoare de proiecte,
Consiliul Național al Tineretului din Moldova
tel. (+373 22) 235 175, 079045992,
e-mail: mihaela.frosineac@cntm.md.
Proiectul ,,Capacitarea organizațiilor locale de tineret din Moldova” este implementat de Consiliul Național al Tineretului din Moldova în parteneriat cu Consiliul Național al Tineretului din Danemarca cu suportul financiar al New Democracy Fund.