Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM) este structura asociativă a 39 de organizații de tineret, ce promovează drepturile tinerilor și reprezintă interesele organizațiilor de tineret în procesul de elaborare, implementare și evaluare a politicilor de tineret. Fiind fondat la 18 februarie 1999, CNTM activează în baza următoarelor principii de organizare și funcționare: solidaritate, autonomie organizațională și funcțională, transparență, libertatea opiniei și a exprimării, eligibilitatea organelor de conducere, egalitatea deplină în drepturi a membrilor, profesionalism.
Credem că tinerii sunt foarte importanți și vocea lor trebuie auzită. Astfel, prin intermediul organizațiilor de tineret, și nu numai, împuternicim, încurajăm, implicăm, reprezentăm, și susținem tinerii din întreaga țară. Având mai multe direcții de activitate, CNTM își dorește să mărească numărul tinerilor în structurile de conducere, să-i implice în procesul de luare a deciziilor, să le formeze spiritul civic, promovând voluntariatul.
Astfel, Consiliul Național al Tineretului din Moldova invită persoanele interesate să facă parte din echipa CNTM. Ești un tânăr activ, dispui de cunoștințe, dorință și timp liber, atunci te așteptăm la noi. Vrei să faci voluntariat și să obții cunoștințe în una dintre direcțiile de activitate ale CNTM: politici de tineret, dezvoltare instituțională, drepturile tinerilor și incluziunea socială, educația tinerilor sau ești interesat și dorești să-ți îmbunătățești cunoștințele în ce privește contabilitatea într-o asociație, comunicare, design, etc., atunci te invităm să faci acest lucru la Consiliul Național al Tineretului din Moldova – organizație ce-ți va oferi posibilitatea să crești, să te dezvolți și să investești timpul util.
Pentru a participa în concurs, tot ce trebuie să faceți e să completați formularul. Puteți face acest lucru până la data de 13 decembrie.
Vor fi contactate și invitate la cea de-a doua etapă din concurs – interviurile, doar persoanele selectate.
Pentru mai multe detalii sau dacă aveți ceva neclarități, vă rugăm să luați legătura cu:
Veaceslav Cerneavschii,
membru al Biroului Executiv, Consiliul Național al Tineretului din Moldova,
veaceslav.cerneavshii@cntm.md.