CNTM te invită la cea de-a doua ediție a Festivalului Tineretului

Consiliul Național al Tineretului din Moldova, în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului al Republicii Moldova, UNFPA Moldova, AIESEC și Rotaract Club, organizează cel mai așteptat eveniment al verii, destinat tinerilor. Acesta se va desfășura la data de 12 august, începând cu ora 14.00, strada Pietonală Eugen Doga.

În contextul Zilei Internaționale a Tineretului, tinerii au posibilitatea să discute de la egal la egal cu factorii de decizie, să cunoască organizaţii, job-uri şi programe destinate tinerilor şi să se simtă bine pe fundalul unui festival muzical. Evenimentul conţine şi dezbateri în abordarea şi soluţionarea problemelor cu care se confruntă tinerii, prezentarea Strategiei Naționale de Ocupare a Forței de Muncă. Vă mai așteaptă o serie de concursuri premiate, tombole, muzică de calitate.

Tematica din acest an a festivalului este angajabilitatea tinerilor. În cadrul acestuia, CNTM urmărește să faciliteze dialogul între diferiți actori sociali: tineri și autoritățile publice, tineri și instituții, tineri și tineri, prin intermediul unui set de activități interactiv-educative.

Amintim că în anul 2015, CNTM  a organizat prima ediție a Festivalului Tineretului, care a adunat în jur de 1000 de persoane prezente, târg cu 25 de organizații, peste 25 de apariții media. De asemenea, la eveniment au fost prezente persoane pubice precum: prim-ministrul Republicii Moldova în august 2015, Valeriu Streleț, ministra Tineretului și Sportului, Loretta Handrabura, șeful Delegației Europene, Pirkka Tapiola, coordonator rezident ONU, Nune Mangasaryan etc. În cadrul festivalului muzical au evoluat: Mihaela Arsene și Alexandru Moraru, The Wax Road, Wonder city și Blvck Team.

În ediția din acest an vă garantăm și mai multe activități, și mai multe oportunități, și mai multe emoții și energie. Ne bucurăm de cele mai frumoase momente ale tinereții, împreună cu CNTM, la Festivalul Tineretului, vineri, 12 august, ora 14.00, strada Pietonală Eugen Doga. 

Pentru mai multe detalii și actualizări, urmărește pagina evenimentului

Alte noutăți

Juratu Lucian – Un Lider Tânăr și Activ în Comunitatea din Petrești

Citește

Raport Necesitățile Tinerilor din Leova

Citește

Prioritățile Tinerilor în Alegerile Prezidențiale și Rolul Lor în Contextul Integrării Europene

Citește

Excursie: Cunoaște Țara care te găzduiește

Citește

Tinerii au nevoie de tine!

Devino organizație membru CNTM!

Redirecționează 2% către CNTM și contribuie la proiecte pentru tineri!

Denumire juridică

Asociatia Obstească”CONSILIUL NATIONAL AL TINERETULUI DIN MOLDOVA”

Adresă juridică

Republica Moldova, Chisinau, str. Petru Rares, 18

Cod Fiscal

1009620000712

Denumirea băncii

BC Moldindconbank SA, filiala Centru Chisinau

SWIFT

MOLDMD2X309

Codul bancar

MD56ML000000002251709693

Contacte

Telefon: (+373) 22 233 088

Fax: (+373) 22 235 175

Email: cntm.corespondenta@gmail.com, cntm.contabilitate@gmail.com

Sari la conținut