Pentru stimularea unei conexiuni culturale între localitățile și etniile conlocuitoare ale raionului Călărași, tinerii au inițiat proiectul „FABRICA DE TRADIȚII – MĂRȚIȘOR”. Prin intermediul acestuia, s-a creat un spațiu cultural favorabil colaborării între localnici, unde au fost provocați la o serie de activități menite să reînvie tradiția confecționării, purtării și dăruirii atât a mărțișoarelor, cât și a portului național.
În cadrul Școlii de Arte din Călărași, copii și tinerii au confecționat timp de 2 zile, 150 de modele tradiționale de mărțișoare, însoțite de un mesaj personalizat. Incinta Casei de Cultură s-a transformat într-o adevărată fabrică de tradiții, unde se desfășurau ateliere de creație, de cunoaștere a ornamentului național, defilare în modele de costume naționale de vară și iarnă, workshop de țesere a brâielor și catrințelor autentice. Culminația „Fabricii de tradiții” a fost un spectacol tradițional inedit de cântece și dansuri strămoșești.
Adițional la cele propuse, echipa de implementare a reușit să instaleze în fața parcului orășenesc din Călărași, statuia „Cartea lui Eminescu”, însoțită de scaune din piatră – rezultatul este unul frumos.
Accentuăm, această activitate este parte a proiectului ”Participarea Tinerilor pentru Dezvoltare Comunitară”, implementat de Consiliul Național al Tineretului din Moldova cu suportul Fundației Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei și Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA.
Acest proiect este realizat de „Consiliul Național al Tineretului din Moldova” cu suportul Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei și Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA.