ASM te invită să faci parte din noul Consiliu de Administrare al organizației

Alianța Studenților din Moldova (ASM) este organizația neguvernamentală studențească, apolitică, ce cuprinde 10 organizații studențești de nivel local și național. În perioada 29 septembrie – 1 octombrie, ASM invită reprezentanții organizațiilor să participe la Adunarea Generală, în cadrul căreia va fi ales noul Consiliu de Administrare al organizaţiei şi  la o instruire cu privire la managementul echipei în cadrul organizaţiilor studenţeşti.

Conform statutului ASM, Consiliul de Administrare este organul de conducere permanent al Asociației și este format din 7 persoane, cu atribuții distincte, potrivit termenilor de referinţă, după cum urmează: președinte, vice președinte educație, vice președinte educație (social), vice președinte dezvoltare instituțională, vice președinte relații internaționale, vice președinte finanţe, vice președinte proiecte.

Doritorii de a deveni membri ai Consiliului de Administrare trebuie să transmită CV-ul şi programul de activitate, pe care intenţionează să îl implementeze pe parcursul mandatului, la adresa de email: ratadaniela95@gmail.com.

Data limită de aplicare: 27 septembrie.

Instruirea va avea loc la complexul turistic Odiseu, Vadul lui Vodă. Toate cheltuielile pentru cazarea, alimentarea și transportul participanților urmează a fi acoperite de către organizatori.

Detaliile suplimentare privind agenda evenimentului, vor fi transmise nemijlocit participanților prin e-mail.

Alte noutăți

Instruire despre Bugetarea Participativă: 23-24 Ianuarie

Citește

Bilanțul trimestrului IV al Grupului Național Advocacy Tineret

Citește

Evaluarea Cheltuielilor Destinate Sectorului de Tineret la Nivel Central

Citește

Consiliul Național al Tineretului din Moldova lansează concursul de fotografie „Tineri pentru #Planetă”

Citește

Tinerii au nevoie de tine!

Devino organizație membru CNTM!

Redirecționează 2% către CNTM și contribuie la proiecte pentru tineri!

Denumire juridică

Asociatia Obstească”CONSILIUL NATIONAL AL TINERETULUI DIN MOLDOVA”

Adresă juridică

Republica Moldova, Chisinau, str. Petru Rares, 18

Cod Fiscal

1009620000712

Denumirea băncii

BC Moldindconbank SA, filiala Centru Chisinau

SWIFT

MOLDMD2X309

Codul bancar

MD56ML000000002251709693

Contacte

Telefon: (+373) 22 233 088

Fax: (+373) 22 235 175

Email: cntm.corespondenta@gmail.com, cntm.contabilitate@gmail.com

Sari la conținut