Anunț de tender pentru procurarea și furnizarea materialelor de vizibilitate în cadrul evenimentelor campaniei Votează Tinerii.
Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM) este structura asociativă a 37 de organizații de tineret, ce promovează drepturile tinerilor și reprezintă interesele organizațiilor de tineret în procesul de elaborare, implementare și evaluare a politicilor de tineret. Fondat în 1999, CNTM activează în baza principiilor de solidaritate, autonomie, transparență, libertatea opiniei și a exprimării, eligibilitate, egalitate în drepturi și profesionalism.
În perioada iunie – noiembrie 2025, CNTM implementează proiectul “Votează Tinerii”, implementat cu suportul financiar al Institutului pentru Reforme Europene, Ambasada Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova, Fundația Est Europeană și GIZ Moldova. Obiectivul proiectului este să contribuie la creșterea participării și reprezentării tinerilor în viața electorală și politică a Republicii Moldova, în special în perspectiva alegerilor parlamentare din 2025.
În acest scop, Consiliul Național al Tineretului din Moldova, invită companiile specializate în furnizarea materialelor de vizibilitate, să expedieze oferta de preț, pentru următoarea listă de produse:
Nr. | Denumire produs | Mod imprimare | Foto | Cantitate | Preț unitar | Preț total |
1. | Borsetă | Imprimare logo 120*60 | 100 | |||
2. | Pernă gonflabilă pentru călătorii | Imprimare logo100*70mm | 50 | |||
3. | Breloc din metal cu deschizător și suport telefon | Gravura logo o parte | 340 | |||
4. | Evantai pliabil din hârtie | Imprimare UV | 100 | |||
5. | Sticlă de metal (400 ml) | Gravura logo o parte | 50 | |||
6. | Banner X-Stand (60 x 160 cm) | Imprimare color | 1 | |||
7. | Creion | Imprimare UV | 440 | |||
8. | Sticker (40×40 mm) | Full color o parte | 3400 | |||
9. | Carnet A6, spirală verticală, 36 foi | Full color o parte | 315 | |||
10. | Pliant A6, 110 gr | Full color o parte | 3400 | |||
11. | Material printat, 30×2.5 cm, PVC | Full color, 2 părți | 2 | |||
12. | Bloc A5, 30 pagini, lipici orizontal | Full print, 30 pagini | 20 | |||
13. | Stickere | 25×15 cm | 2 | |||
14. | Print material stofă | 85×200 | 2 |
Criterii de selecție:
- experiență în domeniu, reputația companiei și capacitatea de a presta servicii calitative
- oferta de preț (raportul preț – calitate);
Pentru participare la concurs ofertantul trebuie să prezinte următoarele acte:
- Copia Certificatului de Înregistrare sau a Deciziei legale care să ateste că societatea este înregistrată ca persoană juridică;
- Oferta financiară în MDL ( conform Anexa 1 atașat – oferta de preț)
- Datele de contact ale companiei, inclusiv persoana de contact;
- Alte documente, informații ce atesta corespunderea prestatorului de a oferi serviciile în cauză.
Cerințe față de prestatori:
Pentru a putea participa la acest apel, prestatorii trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:
- Să fie o companie sau furnizor cu experiență în servicii de imprimare, demonstrând astfel competența și capacitatea de a asigura servicii și produse de calitate.
- Să poată furniza toate produsele specificate în cerințele apelului.
- Să poată furniza produsele specificate în decurs de 7 zile de la semnarea contractului.
Notă: Oferta financiară va fi prezentată doar în lei moldovenești (MDL) cu TVA. Semnarea şi ștampilarea acesteia este obligatorie. În caz contrar, oferta va fi considerată nevalabilă.
Termen limită: 12 August 2025
Termen limită prelungit: 18 august 2025.
Așteptăm ofertele la adresa de email: corespondenta@cntm.md cu mențiunea „Oferta pentru materiale de vizibilitate – August 2025”. Doar compania selectată va fi contactată.
Pentru informații suplimentare, nu ezitați să contactați persoana responsabilă de organizare, la adresa de e-mail: teodora.panus@cntm.md