Call pentru tineri dornici să se implice în procesul de promovare a valorilor europene în RM și în procesul de monitorizare a alegerilor din 20 octombrie 2024

DL: 2024-09-08

Expirat

Tinerii din Moldova, alături de tinerii din Danemarca, vor promova valorile EU în Moldova și importanța participării tinerilor în procesul electoral și referendum, iar pe ultimă fază vor participa la analiza procesul de dezvoltare democratică și vor observa exercițiul democratic în cadrul alegerilor prezidențiale și referendumului din 20 Octombrie 2024.

Odată cu anunțarea Referendumului privind aderarea Moldovei la Uniunea Europeană pe 20 octombrie 2024, cetățenii sunt chemați să decidă viitorul european al țării. Acest referendum are un impact major asupra mediului politic, cu guvernul pro-european promovând aderarea, în timp ce forțele dezinformatoare încearcă să submineze încrederea în UE, ceea ce duce la polarizarea și scăderea implicării tinerilor.

În acest sens, CNTM a inițiat proiectul „Implicarea Tinerilor în Referendumul pentru Aderarea Moldovei la UE 2024,” implementat de CNTM, Silba – Initiative for Dialogue and Democracy, și partenerul media Diez, cu sprijinul DUF – Consiliul Tineretului din Danemarca și IMS – International Media Support.

Perioade Importante:

  • Training: 13-15 Septembrie [română]

În perioada 13-15 septembrie 2024, va fi organizat un training pentru 25 de tineri selectați la nivel național, în cadrul căruia aceștia vor dobândi cunoștințele și instrumentele necesare pentru a desfășura activități locale de informare și sensibilizare privind integrarea europeană a Moldovei și beneficiile aderării la UE.

  • Burse: Până la 300 de euro pentru logistică, facilitare și organizare, în funcție de planurile de acțiune create. 

Aceste burse sunt destinate susținerii tinerilor în realizarea inițiativelor locale de informare a populației cu privire la Referendumul republican, importanța participării și informarea corectă despre acesta.

  • Activități locale: 16 Septembrie – 10 Octombrie

Activități locale de informare și sensibilizare a populației privind importanța participării la vot.

  • Sesiune online: [engleză]

Sesiune introductivă și de acreditare pentru misiunea de observare.

  • Training și pregătire: 15-20 Octombrie [engleză]

Training și pregătire înainte de alegeri, alături de tinerii din Danemarca.

  • Ziua alegerilor: 20 Octombrie 2024

Participare ca observator tânăr în cadrul Alegerilor Prezidențiale și Referendumului Constituțional.

  • Sesiune de debriefing și concluzii: 21 Octombrie 2024 [engleză]

Completează următorul formular până la data de 8 Septembrie

Experiență Anterioară: Nu este necesară experiența anterioară în observarea alegerilor. Accentul se pune pe învățare și participare. Tot ce aveți nevoie este motivație, dorința de a învăța despre democrație și observarea alegerilor, precum și dorința de a întâlni colegi din alte organizații de tineret din Danemarca și Moldova.

Condiții de Participare:

  • Disponibilitate în perioada
    • 13 – 15 Septembrie
    • 15 – 19 Octombrie 
    • 20 Octombrie 
  • Vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani
  • Cunoașterea limbii engleze prezintă un beneficiu

Ca o primă etapă a proiectului CNTM își propune organizarea programului de formare de formatori în domeniul ”Uniunea Europeană și Moldova: realitate, beneficii și provocările în proces de aderare a RM la blocul comunitar european”.

Pentru întrebări, contactați persoana de contact Roman Banari, roman.banari@cntm.md

Altele

Apel Public privind selectarea a doi traineri/facilitatori pentru oferirea serviciilor de formare privind Policy Lab

Citește

Atelier de lucru privind elaborarea și prezentarea raportului alternativ la ONU, cu privire la drepturile tinerilor cu dizabilități în RM

Citește

Cerere de oferte pentru servicii de alimentație și sală de training pentru desfășurarea a 6 evenimente în cadrul proiectului “Implicarea civică pentru împuternicirea tinerilor și a femeilor”  

Citește

Consiliul Național al Tineretului din Moldova lansează concurs de selectare a unor echipe de experte/experți pentru instruirea asociaților de tineri și femei 

Citește

Tinerii au nevoie de tine!

Devino organizație membru CNTM!

Redirecționează 2% către CNTM și contribuie la proiecte pentru tineri!

Denumire juridică

Asociatia Obstească”CONSILIUL NATIONAL AL TINERETULUI DIN MOLDOVA”

Adresă juridică

Republica Moldova, Chisinau, str. Petru Rares, 18

Cod Fiscal

1009620000712

Denumirea băncii

BC Moldindconbank SA, filiala Centru Chisinau

SWIFT

MOLDMD2X309

Codul bancar

MD56ML000000002251709693

Contacte

Telefon: (+373) 22 233 088

Fax: (+373) 22 235 175

Email: cntm.corespondenta@gmail.com, cntm.contabilitate@gmail.com

Sari la conținut