Anunț de selecție a reprezentanților OSC-urilor în comitetul de monitorizare a implementării Strategiei de Dezvoltare a Societății Civile 2018-2020

În scopul  creării  unui cadru favorabil pentru dezvoltarea durabilă a organizațiilor societății civile, Consiliului Naţional al ONG din Republica Moldova, lansează concursul de selecție a 3 persoane care să facă parte din Comitetul de monitorizare a implementării Strategiei Dezvoltării Societății Civile 2018-2020 (SDSC) și a 3 supleanți.

Termeni de referință

Scopul nominalizării:

Persoanele selectate vor face parte din Comitetul de monitorizare a implementării SDSC 2018–2020 în perioada iulie 2018 – decembrie  2020. Durata mandatului membrilor Comitetului de monitorizare corespunde perioadei de implementare a Strategiei. Activitatea în acest comitet constituie muncă voluntară și nu există nici un fel de retribuții financiare prevăzute pentru această activitate. Persoanele selectate vor acționa în cadrul Comitetului cu titlu individual și în mod independent.

Comitetul de monitorizare a implementării SDSC se întrunește ori de câte ori este necesar, însă nu mai rar de două ori pe an (în lunile iunie și decembrie), elaborează Planul de monitorizare a implementării SDSC, șabloane și instrucțiuni metodologice pentru raportare. Secretariatul Comitetului de monitorizare a implementării SDSC este asigurat de către subdiviziunea responsabilă de cooperarea cu societatea civilă din cadrul Cancelariei de Stat.

Comitetul de monitorizare elaborează anual un raport privind monitorizarea implementării Strategiei. Raportul anual privind monitorizarea SDSC este publicat pe paginile web a Parlamentului, Cancelariei de Stat, a Consiliului ONG, a CNP și a altor entități.

Cerințe față de candidați:

  • Disponibilitatea de a participa la ședințele Comitetului de monitorizare;
  • Cunoașterea la nivel avansat a limbii române;
  • Cunoașterea bună a sectorului necomercial din Republica Moldova;
  • Neimplicarea în implementarea Strategiei Dezvoltării Societăţii Civile 2018-2020.

Criterii de departajare a candidaților:

  • Experiența în sectorul necomercial;
  • Activismul și reputația în sectorul necomercial;
  • Cunoașterea provocărilor cu care se confruntă societatea civilă din Republica Moldova;
  • Experiența în monitorizarea implementării planurilor de acțiuni.

Depunerea dosarului:

Data limită pentru depunerea dosarului (CV-ul și scrisoarea de motivare în limba română) este 25 iunie 2018.

Dosarele vor fi expediate la adresa electronică: consiliulong.md@gmail.com, cu indicare la subiectul mesajului „Comitet monitorizare SDSC”.

Selectarea candidaților:

Consiliul ONG va selecta 3 membri în Comitetul de monitorizare, precum și 3 membri supleanți. Primele 3 persoane care vor acumula cele mai multe voturi vor deveni membri ai Comitetului de monitorizare, iar următoarele 3 persoane vor fi supleanți. Membrii supleanți sunt aleți în eventualitatea unui loc vacant, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi obținute la concurs.

Pentru informații suplimentare: Carolina BUZDUGAN, Președinta Consiliului ONG – 069 833 125 / 022 922 131.

Comitetul de monitorizare a implementării Strategiei, este creat prin dispoziția Președintelui Parlamentului și este constituit din 12 membri (3 persoane fiind desemnate din rândul OSC-urilor, 3 persoane – de Guvern, 3 persoane – de Parlament și 3 persoane – de partenerii de dezvoltare).

Alte noutăți

Declarația Consiliului Național al Tineretului din Moldova în urma alegerilor prezidențiale și a referendumului republican constituțional din toamna anului 2024

Citește

40 de tineri din Cahul și Ungheni s-au unit într-un schimb de experiență, în cadrul proiectului UNICEF, „ Dezvoltarea Politicilor de Tineret în Cahul și Ungheni’’ 

Citește

Declarație CNTM cu privire la referendumul republican constituțional și alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024

Citește

Forumul Raional al Tinerilor din Ungheni- un eveniment răsunător și plin de energia tinerilor din regiune! 

Citește

Tinerii au nevoie de tine!

Devino organizație membru CNTM!

Redirecționează 2% către CNTM și contribuie la proiecte pentru tineri!

Denumire juridică

Asociatia Obstească”CONSILIUL NATIONAL AL TINERETULUI DIN MOLDOVA”

Adresă juridică

Republica Moldova, Chisinau, str. Petru Rares, 18

Cod Fiscal

1009620000712

Denumirea băncii

BC Moldindconbank SA, filiala Centru Chisinau

SWIFT

MOLDMD2X309

Codul bancar

MD56ML000000002251709693

Contacte

Telefon: (+373) 22 233 088

Fax: (+373) 22 235 175

Email: cntm.corespondenta@gmail.com, cntm.contabilitate@gmail.com

Sari la conținut