Ana Maria Pșenicinîi face parte din echipa celor 17 Ambasadori/Ambasadoare Media pentru #ObiectiveGlobale – fotografia ei și mesajul ce promovează egalitatea de gen au impresionat juriul concursului, precum și publicul de pe rețelele sociale. Tânăra locuiește în orașul Soroca, se implică în activități de voluntariat și-i place să creadă că oamenii se schimbă spre mai bine dacă au exemple bune în jur.
„Am devenit interesată de concursul de fotografie Ambasador/Ambasadoare Media pentru #ObiectiveGlobale după o instruire organizată în orașul nostru. Inițial, nu știam ce Obiectiv Global să aleg, apoi mi-am dat seama că Obiectivul numărul 5, Egalitate de gen, mă interesează cel mai mult și e actual pentru societatea în care trăim”.
„Am aflat că sunt Ambasadoare în timpul unui live de anunțare a rezultatelor. Fotografia mea a fost prezentată la sfârșit, așa că am avut emoții. Cel mai mult m-am bucurat când am înțeles că urmează să colaborez cu ceilalți 16 Ambasadori, anunțați înaintea mea – aveau fotografii interesante și îmi păreau tineri foarte talentați”.
„Fiecare dintre noi s-a ciocnit cu discriminări, inclusiv bazate pe gen. Cu cât mai mult o să vorbim și o să promovăm pe social media, cu atât mai repede o să oprim acțiunile de discriminare. În grupul Tinerii din Moldova pentru #ObiectiveGlobale am publicat și am comentat despre cazul unei fete care a fost agresată pentru că făcea sport în colanți. Parcă promovăm masiv egalitatea, libertatea, dar oamenii tot continuă să judece după aspect, haine și gen”.
„Trăind în Soroca, n-am suferit din cauza discriminării, dar dacă văd ceva în jur, spun că nu e normal, reacționez, astfel ca alții să nu treacă prin discriminare. Când eram mai mici și venea psihologul în clasă pentru a discuta despre dezvoltare, băieții făceau anumite glume. Uneori nici profesorii nu sunt pregătiți pentru libertatea și egalitatea despre care vorbim astăzi”.
„Ce-am putea face pentru a avea egalitate de gen? – chiar mă gândeam la această întrebare și mi-am dat seama că la alte Obiective avem acțiuni directe, concrete – să sortăm gunoiul, să donăm, să reciclăm, iar în cazul Obiectivului nr. 5 schimbările trebuie să vină treptat, din suflet și din conștiință”.
„Trebuie să reacționăm la nedreptățile din jur. Noi am fost învățați să nu ne băgăm acolo unde nu ne fierbe oala, dar cum să vezi o fată discriminată/afectată și să mergi mai departe? Și nu vorbim doar despre fete, căci și bărbații pot fi discriminați. La acest Obiectiv trebuie sa ne schimbăm ideile noastre și-apoi se vor schimba și alții”.
„Am participat la consultările organizate de Consiliul Național al Tineretului din Moldova, pe Zoom, cu privire la raportul tinerilor despre Obiectivele Globale. Unele părți nu le înțelegeam – chestii de maturi zicem noi, tinerii (râde). Dar oricum, am înțeles că e muncă serioasă și că ceea ce spunem sau facem noi, va fi în raport. După ce am devenit Ambasadoare, precum și în timpul consultărilor am avut sentimentul că fac lucruri importante și las exemple de urmat, că sunt cineva în societate și că părerea mea contează”.
„După ce-am devenit Ambasadoare Media mi-am dat seama că oamenii nu înțeleg ce sunt Obiectivele Globale – așa cum nu știam nici noi înainte de instruire. Așa că le explic, le povestesc. Obiectivele Globale sunt importante, pentru că ele ne fac viața mai bună și ele prevăd rezolvarea tuturor problemelor dintr-o societate. Dacă fiecare om ar face ceea ce prevede fiecare Obiectiv, societatea noastră ar fi mai bună”.
Concursul de fotografie „Ambasador Media pentru #ObiectiveGlobale” a făcut parte din campania națională „Tinerii din Moldova pentru #ObiectiveGlobale”, realizată de Consiliul Național al Tineretului din Moldova, în parteneriat cu UNFPA, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare si UNICEF, cu susținerea media oferită de Centrul Media pentru Tineri.