696 de tineri, cu vârsta cuprinsă între 23 și 35 de ani, s-au înregistrat în scrutinul pentru alegeri locale generale 2023 și vor să devină primari. Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală, în scrutinul din 2023, ponderea tinerilor cu vârsta de până la 35 de ani din numărul total de candidați înregistrați este de doar 17,7%.
Interesul scăzut al tinerilor față de implicarea în viața politică locală ar putea avea drept efect neglijarea implementării politicilor destinate tinerilor, iar asta va duce, în timp, la reducerea facilităților oferite acestei categorii sociale și îmbătrânirea populației.
Consiliul Național al Tineretului din Moldova atrage atenția că unul dintre motivele faptului că tinerii nu se implică în politica locală sunt salariile mici. De exemplu, recent, au fost majorate salariilor angajaților din cadrul administrațiilor publice centrale, nu și cele ale angajaților din APL-uri. Respectiv, tinerii sunt mai atrași să își găsească un loc de muncă în capitala țării sau să plece peste hotare.
În aceeași ordine de idei, Consiliul Național al Tineretului din Moldova, împreună cu grupul de advocacy „Tineret”, a elaborat o listă cu priorități ale tinerilor. Acestea au fost identificate urmare a unor serii de dezbateri publice organizate la Ungheni, Basarabeasca și Chișinău și au ca drept scop promovarea intereselor tinerilor pe agenda postelectorală a partidelor politice și a candidaților – viitori primari și consilieri locali.
De menționat că, în cursa alegerilor locale generale din acest an au fost înregistrate 3 952 de persoane. Cele mai multe dintre ele, 45,3% au peste 51 de ani, iar 37% au vârsta cuprinsă între 36 și 50 de ani.
Drept comparație, în scrutinul trecut, din anul 2019, au fost înregistrați 3 732 de candidați. 927 dintre ei aveau până la 40 de ani. Totuși, cei mai mulți dintre candidați, 42,6%, au avut vârsta de 41 – 55 de ani, iar 32,5% – peste 56 de ani.
Informații utile pentru toți cei care și-au schimbat domiciliul cu 3 luni înainte de ziua scrutinului, este important să fie conștienți de noile reguli care se aplică în alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023. Aceste reguli afectează dreptul de vot al alegătorilor și au fost stabilite prin noul Cod Electoral, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2023.
În primul rând, fiecare cetățean care intenționează să voteze ar trebui să înceapă prin a-și verifica statutul în Registrul Electoral, utilizând IDNP-ul lor, la adresa https://a.cec.md/ro. Acest pas este crucial pentru a confirma eligibilitatea lor de a participa la alegeri.
Una dintre cele mai semnificative schimbări aduse de noul Cod Electoral este introducerea unor restricții speciale asupra dreptului de vot la alegerile locale. Conform acestor reguli, doar alegătorii care au domiciliul sau reședința temporară în unitatea administrativ-teritorială respectivă, înregistrate cu cel puțin 3 luni înainte de data primului tur de scrutin, vor putea participa la alegerile consiliului local și la alegerea primarului. Această măsură a fost introdusă pentru a preveni „turismul electoral” și a asigura că alegătorii au o legătură stabilă cu comunitatea în care votează.
Această informație importantă a fost făcută publică de către Comisia Electorală Centrală la data de 24 iulie 2023, pentru a asigura transparența și înțelegerea procesului electoral de către opinia publică.
Pentru cei care și-au schimbat domiciliul în altă localitate după data de 5 august 2023, trebuie să țină cont că nu vor putea vota la alegerile locale din 5 noiembrie 2023, conform regulilor impuse de Codul Electoral. Cu toate acestea, dacă alegătorii au schimbat domiciliul în cadrul aceleași localități și sunt înregistrați în Listele Electorale (disponibile la https://a.cec.md/ro), nu există nicio restricție care să împiedice exercitarea dreptului lor constituțional de a participa la vot.
Pentru studenți și elevi cu drept de vot există o excepție importantă. Aceștia pot vota chiar dacă și-au schimbat domiciliul sau reședința temporară după 5 august 2023. Cu condiția să prezinte funcționarilor electorali buletinul de identitate cu fișa de însoțire și carnetul de student sau elev, cu mențiuni privind instituția de învățământ în care sunt înmatriculați, din localitatea respectivă.
Aceste reguli și informații sunt esențiale pentru asigurarea dreptului de vot și a participării cetățenilor în procesul democratic de alegere a primarilor și a consilierilor locali în alegerile locale din 5 noiembrie 2023. Este important ca fiecare alegător să fie informat și să respecte noile reguli pentru a-și exercita drepturile democratice.
*Acest material este realizat de „Consiliul Național al Tineretului din Moldova”, în cadrul proiectului “Cetățeni activi, comunități prospere-faza II”, implementat cu suportul Fundației Est-Europene din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Suedia. Opiniile exprimate aparțin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al donatorilor.