6 TACTICI DE ADVOCACY

„Advocacy” reprezintă un proces amplu prin care persoane fizice și/sau grupuri ale societăţii civile identifică o problemă în comunitatea locală/naţională/regională/internaţională și expun strategic informaţiile colectate referitoare la acea problemă în faţa unui public larg sau a unor factori decizionali corespunzători. Altfel spus, persoanele fizice și/sau grupurile pledează pentru o anumită cauză, apărând poziţia proprie sau comună asupra ei, prin construirea unui caz argumentat în favoarea acesteia.

Astfel de acţiuni sunt menite, deseori, să influenţeze elaborarea/reformarea politicilor publice, și/sau educarea opiniei publice, pentru a soluţiona ori contribui la soluţionarea problemei și a aduce o schimbare socială practică.

Mai jos, vă prezentăm 6 tactici de advocacy, care vă vor fi utile în procesul de realizare a schimbării politicilor publice:

Întrevederile

Întrevederile cu ţinta vizată sunt o tactică esenţială.

Acestea trebuie organizate și bine planificate, pentru a nu lua prin surprindere persoana vizată.

Pe durata vizitei, conversația se recomandă a fi condusă de un singur vorbitor (asistat, la nevoie, de alţi 2-3 membri) care să expună clar subiectul campaniei, doleanţele cetăţenilor și argumentele în favoarea cauzei. Dacă nu se ajunge la rezultatul scontat, poate fi aranjată o nouă audienţă.


Dezbaterile

Cel mai important aspect este convingerea persoanelor să participe la dezbatere. Pe lângă invitații oficiale, participarea la dezbatere poate fi confirmată și telefonic. Pentru mediatizare pot fi invitați reprezentanți ai presei.

Moderatorul trebuie să fie o persoană în care publicul are încredere. Acesta va preciza scopul dezbaterii, regulile, și va urmări respectarea acestora. De asemenea, moderatorul trebuie să recapituleze cele discutate și să prezinte o serie de concluzii.

La final, întâlnirea va fi analizată: în ce măsură scopul său a fost atins, iar dacă au fost asumate anumite angajamente din partea ţintelor și, este cazul, li se va aminti de promisiunile făcute.


Petițiile

Petiţiile adresate unui factor decident sunt o altă tactică deseori utilizată în pledarea cauzei.

Se recomandă ca, pe lângă un număr considerabil de semnatari, pe listă să fie cel puțin o personalitate/lider de opinie/organizaţie respectabilă. Dacă este o petiţie care nu se desfășoară exclusiv în mediul virtual, ci (și) prin comunicare directă cu cetăţenii, se recomandă de a realiza copii ale petiției. Ele ar putea fi necesare și în alte contexte legate de subiectul campaniei.

Din motive strategice (valoarea aspectului cantitativ), dar și de lizibilitate, se recomandă nu mai mult de 10 semnături per pagină (neapărat vor fi solicitate și datele de identifi care ale persoanelor, pentru ca petiţia să fie considerată valabilă).


Demonstraţiile, marșurile, mitingurile, expoziţiile, concertele

În ceea ce privește demonstrațiile, marșurile și mitingurile, în cazul în care nu puteți asigura o prezență impunătoare, se recomandă optarea pentru alte tactici de advocacy. Astfel de manifestaţii sunt menite să arate masa susţinătorilor, iar un public numeric redus poate aduce o defavoare cauzei.

De asemenea, este recomandată distribuirea diferitor materiale în legătură cu evenimentul respectiv.

Prezenţa persoanelor publice de încredere la astfel de evenimente poate influenţa și pe alţii să se alăture cauzei.


Mass-media

Promovarea cauzei prin mass-media, considerată a patra putere în stat, este o metodă strategică de a (in)forma / educa opinia publică, de a îndemna cetăţenii și autorităţile la acţiune, dar și de a pune, într-o oarecare măsură, presiune pe factorii decidenţi.

Canalele media, oferă oportunitatea de a atrage atenţia asupra unei probleme, cauzelor sale și posibilităţilor de a o rezolva productiv, pentru ca o schimbare benefică să se producă.

Interesul reprezentaţilor mass-media poate fi stârnit prin prin comunicate și conferinţe de presă, scrisori deschise, întâlniri cu aceștia, participare la emisiuni etc.


Rețelele de socializare

Datorită reţelelor de socializare, tehnicile descrise mai sus și rezultatele lor pot fi amplificate. Acestea oferă vizibilitate și un canal liber și deschis de comunicare atât cu publicul, cât și cu factorii decidenți.

Însă, uneori, acestea pot fi subminate dacă oponenţii cauzei vor încerca să compromită activitatea prin diverse comentarii denigrante.

sursă: Ghid realizat de Mișcarea Ecologistă din Moldova în cadrul proiectului „Lobby și advocacy – pentru o guvernanţă de mediu durabilă și democratică”

*Acest material este realizat de „Consiliul Național al Tineretului din Moldova”, în cadrul proiectului “Cetățeni activi, comunități prospere-faza II”, implementat cu suportul Fundației Est-Europene din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Suedia. Opiniile exprimate aparțin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al donatorilor.

Altele

Acord de constituire a CNTM

Citește

Căminele sunt un pericol iminent pentru studenți: Alianța Studenților din Moldova și  Consiliul Național al Tineretului din Moldova solicită implicarea autorităților în contextul cazului de la căminul numărul 4 al USM  

Citește

Rezoluția Sectorului de Tineret Asupra Procesului de Aderare la Uniunea Europeană

Citește

Aviz la Modificarea HG nr. 1151/2002 

Citește

Tinerii au nevoie de tine!

Devino organizație membru CNTM!

Redirecționează 2% către CNTM și contribuie la proiecte pentru tineri!

Denumire juridică

Asociatia Obstească”CONSILIUL NATIONAL AL TINERETULUI DIN MOLDOVA”

Adresă juridică

Republica Moldova, Chisinau, str. Petru Rares, 18

Cod Fiscal

1009620000712

Denumirea băncii

BC Moldindconbank SA, filiala Centru Chisinau

SWIFT

MOLDMD2X309

Codul bancar

MD56ML000000002251709693

Contacte

Telefon: (+373) 22 233 088

Fax: (+373) 22 235 175

Email: cntm.corespondenta@gmail.com, cntm.contabilitate@gmail.com

Sari la conținut