Consiliul Național al Tineretului din Moldova anunță concurs de selectare tinerilor pentru a participa la un training cu privire la ”Implicarea tinerilor în elaborarea și monitorizarea bugetelor locale”. Acesta va avea loc în Chișinău în perioada 27 decembrie – 28 decembrie 2019.
Instruirea are drept scop de a familiariza participanții cu privire la bugetele publice și mecanismele de promovare și monitorizare a acestora, precum și de a împărtăși cele mai bune practici și experiențe la nivel local și național în ceea ce privește implicarea tinerilor în elaborarea bugetelor locale. După instruire tinerii vor cunoaște metode și tehnici care le vor permite să aplice în practică cele învățate precum și să îi învețe pe alți tineri să fie activi și să se implice mai mult la nivel local în elaborarea bugetelor și monitorizarea acestora.
Dacă ești tânăr/ă, voluntar, lucrător de tineret sau lider de tineret și ești interesat de acest training, nu ezita să completezi formularul de participare până la data de 24 decembrie ora 24:00.
Formularul poate fi accesat aici.
Clauza de diversitate: candidații din grupuri sub-reprezentate (persoane cu dizabilități, romi și alte minorități, etc.) vor avea un avantaj în timpul procesului de selecție. CNTM se angajează să adapteze în mod rezonabil mediul de lucru la necesitățile persoanelor cu nevoi speciale.
Organizatorii asigură transportul, alimentarea și cazarea participanților.
Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon (022) 23-51-75 sau prin e-mail: roman.banari@cntm.md, persoana de contact fiind Banari Roman, Secretar General al CNTM.
Activitate realizată de Consiliul Național al Tineretului din Moldova, în cadrul Fondului comun al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare și Fondului Națiunilor Unite pentru Populație privind dezvoltarea Centrelor de tineret și consolidarea participării și implicării civice a tinerilor din Republica Moldova.