Consiliul Național al Tineretului din Moldova lansează apelul de înscriere în concursul „Organizația de Tineret a Anului”. Acesta se desfășoară în contextul aniversării a 20 de ani ai CNTM, platforma-umbrelă a 60 de organizații din țară, și are scopul de a recunoaște meritele și eforturile acestora în activitatea pe care o desfășoară.
Concursul este destinat organizațiilor-membre CNTM care, prin implicare civică şi campanii de advocacy, aduc schimbări pozitive în comunităţi și are ca scop recunoașterea impactului produs de către acestea asupra dezvoltării Republicii Moldova.
Concursul este organizat de către Consiliul Național al Tineretului din Moldova cu ocazia aniversării de 20 ani. Câștigătorul va fi anunțat pe 18 februarie, la evenimentul de premiere, care se va desfășura la Hotelul Jazz.
La concursul „organizația de tineret a anului” poate participa orice organizație de tineret care întrunește următoarele condiții:
- să fie înregistrată sub forma juridică de asociație obștească și să întrunească prevederile prevăzute la art. 2 din Legea cu privire la tineret.
- să fie organizație membră cu drepturi depline sau asociată a CNTM.
- activitatea organizației nu trebuie să fie contrară valorilor CNTM.
- să aibă activitate continuă pe parcursul a ultimilor 2 ani calendaristici demonstrată prin intermediul rapoartelor de activitate sau a altor surse.
Dosarul de participare va avea următoarele componente:
- formularul de înregistrare, completat în limba română, rusă sau engleză, cu semnătura persoanei responsabile.
- raportul de activitate a organizației pentru anul anterior premierii.
- alte documente pe care organizația le consideră relevante.
Dacă ești interesat, expediază dosarul la adresa de e-mail: mihai.rotaru@cntm.md, până pe 12 februarie. Pentru detalii, consultă Regulamentul concursului.
Pentru întrebări sau neclarități, contactează-l pe:
Mihai Rotaru,
Coordonator Dezvoltare Instituțională și a Organizațiilor de Tineret,
Consiliul Național al Tineretului din Moldova,
+373 68 735 839.