Prioritățile tinerilor în cursa pentru Parlamentare 2025

În campania pentru alegerile parlamentare 2025, partidele politice din Republica Moldova și-au inclus în programe mai multe măsuri dedicate tinerilor. Totuși, între promisiuni există diferențe importante: unele vizează direct nevoile și viața cotidiană a tinerilor (locuințe, burse, locuri de muncă, sprijin pentru antreprenoriat), altele sunt formulate la nivel mai general sau au un caracter universal, adresate tuturor sau unui grup specific din care fac parte și tinerii, astfel aceste priorități sunt greu de conectat concret cu generația tânără.

Analiza priorităților tinerilor în agenda electorală a concurenților electorali relevă că unele partide prioritizează într-o măsură mai mare sau mai mică prioritățile tinerilor.  Cu titlu de constatare, din totalul de 293 de priorități de tineret directe, indirecte și universale identificate la 12 partide ce au priorități scrise, doar 48,1% pot fi considerate direct adresate tinerilor și mediul în care aceștia se află. Restul fie au o legătură indirectă (29,7%), fie sunt universale adresate tuturor cetățenilor (22,2%).

Menționăm că această analiză include doar 12 din totalul de 23 concurenți electorali înregistrați[1], întrucât analiza a fost făcută doar în baza priorităților clar listate și publicate, fără a face referire la declarațiile publice enunțate de concurenții electorali.

Prin această postare deschidem seria privind top 5 priorități de tineret din programele concurenților electorali. În prima etapă, prezentăm angajamentele formulate de Partidul Acțiune și Solidaritate, Blocul Alternativa, Blocul Patriotic și Partidul Nostru.

Aceste formațiuni au fost selectate pe baza promisiunilor scrise și a rezultatelor din barometrele de opinie aprobate de CEC, care arată că au cele mai mari șanse de a accede în Parlament, conform sondajelor publicate în campania electorală.

Graficul și exemplele de mai jos arată modul în care aceste partide aleg să formuleze și să prioritizeze agenda pentru tineri.

Prtidul Acțiune și Solidaritate

Are cel mai mare număr de promisiuni pentru tineri și un scor mediu ridicat așa cum au o agenda mult mai specifică, cu indicatori clari și cu o planificare bugete prestabilite. Accentul este pe investiții masive în infrastructura educațională și universitară (cămine studențești, școli model), pe programe de granturi pentru consilii ale elevilor și autoguvernările studențești, dar și pe susținerea tinerilor antreprenori. Peste 60% din angajamente au legătură directă cu tinerii, ceea ce poziționează PAS ca formațiune cu cele mai clare măsuri în această zonă.

  1. Vom oferi programe de granturi pentru consiliile elevilor de până la 5 milioane de lei pe an și de 10 milioane pentru autoguvernările studențești.
  2. Vom iniția renovarea integrală a 15 cămine studențești din municipiu, cu o investiție totală de 600 de milioane de lei, și vom continua modernizarea universităților prin valorificarea a cel puțin încă 500 de milioane de lei, suplimentar investițiilor în cămine.
  3. Susținere pentru tinerii antreprenori, prin dublarea bugetului programului de finanțare a antreprenoriatului tinerilor „Start pentru Tineri”.
  4. Vom oferi suport pentru angajarea a cel puțin 100.000 de persoane în următorii 4 ani, în special tineri și persoane din zonele rurale.
  5. Vom extinde rețeaua Școlilor Model la 90 de instituții

Blocul Alternativa

Se prezintă cu un pachet complex de măsuri pentru tineri: de la stimulente fiscale („Start pentru Tineret”, dublarea scutirii de impozit) până la sprijinirea tinerilor antreprenori și a familiilor tinere. Promisiunile includ și dimensiuni culturale și civice – centre de tineret, cardul național al tinerilor, investiții în infrastructură educațională. Totuși, doar o treime dintre propuneri identificate au o legătură directă cu nevoile tinerilor, restul fiind mai generale și aplicabile nu doar tinrilor ca grup social.

  1. LEGEA PRIVIND STIMULENTUL DE START PENTRU TINERET. Aici vor fi implementate oportunități suplimentare pentru cetățenii tineri nu doar în domeniul obținerii locuințelor prin programul „Prima casă” și se referă la dublarea sumei scutite de impozitul pe venit pentru tinerii cu vârsta de până la 35 de ani. Sprijinirea tinerelor familii și creșterea natalității – programul „Primul copil”, majorarea indemnizației la nașterea copilului, deduceri fiscale pentru educația și sănătatea copiilor, subvenționarea fertilizării in vitro și extinderea grupelor cu program prelungit.
  2. Sprijinirea tinerilor antreprenori și a diasporei – granturi, mentorat și facilități prin „Moldova Start-Up Tineret”.
  3. Activitatea civică, timpul liber și renașterea mediului de afaceri și al celui cultural în localitățile rurale – centre de tineret în fiecare raion, „Cardul Tineretului din Moldova” pentru reduceri, stimulente pentru tinerii specialiști din sate, proiecte de dezvoltare rurală și extinderea transportului public.
  4. Ne asumăm sarcina modernizării infrastructurii educaționale și a reparației capitale a căminelor studențești.
  5. Obținerea locuințelor prin programul „Prima casă” (măsura deja existenta).

Blocul Patriotic

Vine cu un set redus de promisiuni pe domeniul tineret, dar formulate clar: burse majorate la 5000 lei, facilități pentru tinerii părinți, locuințe și locuri de muncă pentru tineri. Accentul este pe sprijin social direct, însă ponderea promisiunilor cu legătură directă pentru tineri este mai mică (sub 42%), restul fiind generalizări sau măsuri indirecte.

  1. Vom majora toate bursele până la 5000 lei.
  2. Sprijin real pentru tinerii părinți – facilitați extinse la nașterea copilului ­și pe tot parcursul creșterii acestuia.
  3. Vom crea noi locuri de munca și oportunități pentru familiile tinere.
  4. Locuințe și credite pentru tineri.
  5. Vom crește numărul locurilor bugetare în universități și alte instituții profesionale pentru specialități cerute pe piața muncii.

Partidul Nostru

Se remarcă prin promisiuni spectaculoase, precum alocația la nașterea copilului de 200.000 lei sau finanțarea studiilor tinerilor în universități prestigioase din lume. Alte măsuri vizează sportul, relansarea instituțiilor educaționale (școli profesionale, Universitatea Agrară). Jumătate din angajamente au legătură directă cu tinerii, însă restul sunt universale sau controversate (ex. interzicerea propagandei LGBT în școli), ceea ce ridică semne de întrebare privind coerența pachetului.

  1. Acordarea alocației la nașterea copilului în valoare de 200.000 lei.
  2. 5% din vânzarea produselor alcoolice și de tutungerie vor fi direcționate către dezvoltarea tineretului și sportului.
  3. Statul va finanța studiile tinerilor din Republica Moldova în cele mai prestigioase universități din lume
  4. Interzicerea propagandei LGBT în școli.
  5. Restabilirea școlilor tehnico-profesionale.

Acțiuni cu potențial conectat de tineri:

PartidNr. promisiuniScor mediu totalPondere legătură directă (%)Pondere legătură indirectă (%)Pondere legătură universală (%)
Partidul Acțiune și Solidaritate531,6762,3%28,3%9,4%
Blocul Electoral Patriotic121,3341,7%58,3%0,0%
Partidul Nostru121,3650,0%8,3%41,7%
Blocul electoral “Alternativa”221,3836,4%18,2%45,5%

Notă: din totalul de 293 priorități de tineret identificate la acele 12 partide ce au priorități scrise, 48,1% sunt priorități directe pentru tineri, ceea ce confirmă că promisiunile dedicate rămân fragmentate și adesea în plan secundar.

Analiza arată că doar o parte din promisiunile electorale sunt conectate direct la realitățile și nevoile tinerilor. Partidul Acțiune și Solidaritate se detașează cu cea mai mare pondere de măsuri directe (62,3%) și un scor mediu ridicat, ceea ce indică o agendă mai structurată pentru generația tânără. Partidul Nostru se află la mijloc, cu jumătate din propuneri orientate către tineri, dar cu multe declarații de tip universal. Blocul Patriotic mizează mai degrabă pe măsuri indirecte, iar Alternativa are un pachet echilibrat numeric, dar peste 45% dintre angajamente sunt formulate la nivel de aplicabilitate universală.

Pe de altă parte, multe promisiuni propuse de concurenți sunt insuficient de detaliate pentru a putea fi evaluate ca fezabile, iar altele sunt destul de ambițioase și necesită bugete considerabile pentru a asigura implementarea acestora, iar în lipsa unor măsuri de stimulare economică a țării, acestea vor rămîne măsuri declarative fără a fi implementate.

Pentru a analiza lista deplina a priorităților pe tineri a partidelor politice vă invităm să analizați agenda electorală a concurenților electorali ca prima sursă de informare.

Materialul este elaborat în cadrul campaniei #VoteazăTinerii – CoNTăM deci VOTăm, ca urmare a materialelor “câți tineri vor fi în viitorul Parlament?” Obiectivul rămâne același: să înțelegem câți tineri au șanse reale să obțină un mandat de deputat și cât de mult se reflectă generația tânără în structurile de decizie.


[1] https://alegeri.md/w/Pagina_principal%C4%83

Alte noutăți

Analiza scrutinului electoral din prisma sectorului de tineret, organizat de Consiliul Național al Tineretului din Moldova

Citește

Declarația Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte privind alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025

Citește

Tinerii care au ajuns în Parlamentul Republicii Moldova în 2025

Citește

Câți tineri ajung în parlament? (part III)

Citește

Tinerii au nevoie de tine!

Devino organizație membru CNTM!

Redirecționează 2% către CNTM și contribuie la proiecte pentru tineri!

Denumire juridică

Asociatia Obstească”CONSILIUL NATIONAL AL TINERETULUI DIN MOLDOVA”

Adresă juridică

Republica Moldova, Chisinau, str. Petru Rares, 18

Cod Fiscal

1009620000712

Denumirea băncii

BC Moldindconbank SA, filiala Centru Chisinau

SWIFT

MOLDMD2X309

Codul bancar

MD56ML000000002251709693

Contacte

Telefon: (+373) 22 233 088

Fax: (+373) 22 235 175

Email: cntm.corespondenta@gmail.com, cntm.contabilitate@gmail.com