Lucrătorii de tineret din Criuleni utilizează metode inovative în lucrul cu tinerii (Foto)

Sâmbătă, 26 septembrie, la Criuleni, a avut loc activitatea outdoor „City Quest”, organizată și implementată de către participantul Academiei Lucrătorului de Tineret, ediția a III-a, Alexandr Godoroja. În calitate de traineri la au fost: Alexandr Godoroja, Cociug Tatiana, Soltanici Eduard, absolvent al Academiei Lucrătorului de Tineret, ediția precedentă.

În cadrul acestor activități, participanții au avut posibilitatea să acumuleze mai multe cunoştinţe privind principiile de lucru în echipă și importanța acestuia, să-și dezvolte abilitățile de soluționare în grup a unor probleme, să conștientizeze că toate tipurile de conflicte și probleme pot fi soluționate.

Activitățile de follow-up au inclus mai multe concursuri, jocuri, ateliere, implicând activ participanții. Aceștia au fost creativi și originali, făcând față cu brio la toate activitățile și exercitiile propuse. Activitățile reprezintă o continuitate la cele asimilate în cadrul proiectului Academiei Lucrătorului de Tineret. După finalizarea celui de al doilea modul (luna septembrie), participanții urmează să organizeze mai multe activități de instruire în regiuni, pe diverse subiecte: voluntariat, liderism, educatie de la egal la egal, participare civică, comunicare eficientă, etc., utilizând metode non-formale de instruire. Activitatile de follow-up vor ajuta lucratorii de tineret sa exerseze metodele studiate, acest fapt va contribui la îmbunătățirea serviciilor prietenoase destinate tinerilor la nivel local. Activitățile implementate dlucratorii de tineret din Criuleni, sunt un exemplu demn de urmat.

Alte noutăți

POZIȚIE PUBLICĂ

Citește

Planul de Advocacy al Platformei de Tineret pentru perioada 2026–2028

Citește

Vizită de studiu: politici de tineret și servicii pentru tineri, Finlanda 9 – 13 Martie 2026

Citește

COMUNICAT DE PRESĂ: Congresul Tinerilor Primari și Consilieri Locali – Ediția a IV-a

Citește

Tinerii au nevoie de tine!

Devino organizație membru CNTM!

Redirecționează 2% către CNTM și contribuie la proiecte pentru tineri!

Denumire juridică

Asociatia Obstească”CONSILIUL NATIONAL AL TINERETULUI DIN MOLDOVA”

Adresă juridică

Republica Moldova, Chisinau, str. Petru Rares, 18

Cod Fiscal

1009620000712

Denumirea băncii

BC Moldindconbank SA, filiala Centru Chisinau

SWIFT

MOLDMD2X309

Codul bancar

MD56ML000000002251709693

Contacte

Telefon: (+373) 22 233 088

Fax: (+373) 22 235 175

Email: cntm.corespondenta@gmail.com, cntm.contabilitate@gmail.com