Ana Lungu (nume atribuit aleatoriu pentru păstrarea anonimatului), o tânără studentă cazată în Căminul nr. 2 al Centrului de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale, împărtășește câteva experiențe care scot la iveală dificultățile vieții de cămin.
În primul an, relația tensionată cu pedagogul social a marcat-o profund: „În anul 1, am fost numită de una din aceste așa numite ‘pedagoge’, clănțoasă și neechilibrată, din motiv că am rugat-o să nu mai intre în camera noastră fără avertizare și permisiune. Ulterior, din cauza rugăminților mele, aceasta a sunat părinții tuturor colegelor mele de cameră și le-a spus să interzică copiilor săi interacțiunea cu mine. Uimitor, nu?”
Problemele nu s-au oprit aici. Ana descrie cum studenții de anul întâi erau adesea transformați în echipe de curățenie pentru întregul cămin.
„O altă metodă curioasă de ‘pedeapsă’ pentru instituția noastră a fost – CURĂȚENIE PE ETAJ, fie baie, bucătărie sau poate hol. Ce-i drept, după analiza mea personală, am observat că curățenie făceau doar studenții de anul 1, maxim 2, și se întâmplau astfel de pedepse atunci când căminul urgent avea nevoie de o curățenie, deoarece deja se afla într-o stare insuportabilă.” Aceasta a fost o povară grea, mai ales într-o perioadă de tranziție. „În anul 1, când în viața mea a început o nouă etapă și eram într-o perioadă stresantă de adaptare la condiții noi, foarte tare mă presa toată situația aceasta de cămin. Foarte des ajungeam și la lacrimi.”
Condițiile din cămin au avut un impact emoțional puternic asupra ei și a familiei sale „Nesatisfăcător. Mama mea, când l-a văzut în interior pentru prima dată, tot drumul spre casă, adică două ore, a plâns și nu știa cum să lase unicul său copil să trăiască în așa condiții.”
Interacțiunile cu personalul administrativ au fost departe de a fi profesionale. „Intendentul căminului (care toată viața trăiește în cămin) mi-a spus: ‘Nu e chip să îți cauți gazdă, ce chiar trebuie să stai aici și să ne faci probleme.’ Mai mult, el nici măcar nu se salută când îi spui ‘bună ziua.’”
În ciuda acestor dificultăți, Ana are o viziune clară asupra schimbărilor necesare pentru a face viața de cămin mai suportabilă: „Reparație capitală, administrație prietenoasă și deschisă (din toți lucrătorii căminului îmi place doar ‘santehniku’, e cel mai plăcut, presupun că din motiv că mai servește omul).” Această poveste, plină de detalii personale și emoții puternice, oferă o perspectivă valoroasă asupra nevoilor reale ale studenților din căminele Moldovei.
Acest material este realizat în cadrul campaniei ‘‘Istorii din Cămin’’, realizată de Consiliul Național al Tineretului în colaborare cu Alianța Studenților din Moldova și are ca scop conștientizarea situației studenților care trăiesc în căminele instituțiilor de învățământ din Republica Moldova.
