Lansarea auxiliarului didactic „Competența interculturală”

Pe 2 iunie, la IPN, Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM), în colaborare cu Centrul Educaţional PRO DIDACTICA, a organizat conferința de presă privind lansarea auxiliarului didactic „Competența interculturală” – noua apariție editorială elaborată în cadrul proiectului „Dialog intercultural în Moldova”, implementat de Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM), cu suportul financiar al Fundației Elvețiene pentru Copii „Pestalozzi” (PCF).

Cartea este aprobată şi recomandată pentru utilizare de Consiliul Naţional pentru Curriculum de pe lângă Ministerul Educaţiei și este destinată atât cadrelor didactice şi manageriale, părinţilor, cât și membrilor ONG şi altor persoane interesate.

Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM) este structura asociativă a 40 de organizații de tineret, forul de reprezentare și promovare a drepturilor și intereselor tinerilor din Republica Moldova. Promovarea și recunoașterea educației și calitatea învățării pe tot parcursul vieții reprezintă una dintre prioritățile stipulate în Strategia organizației pentru 2014-2018. Obiectivele specifice ale CNTM vizează promovarea educației interculturale în Moldova prin formarea competențelor interculturale la copii și tineri, precum și dezvoltarea capacităților de realizare a competențelor interculturale ale partenerilor locali.

La eveniment au luat cuvânt: Rima Bezede, președintele Centrului Educațional „Pro Didactica”; Adrian Băluțel, vicepreședintele Consiliului Național al Tineretului din Moldova, Cătălina Dumbrăveanu, Coordonator de Proiect „Dialog Intercultural în Moldova” și Viorica Goraș-Postică, Coordonator de Proiect. Invitații au accentuat importanța acestui auxiliar didactic. În contextul postmodern, formarea unor competențe interculturale, și respectiv, implementarea acestora este un aspect nu doar important, dar chiar necesar.

Cartea a fost editată într-un tiraj de 1500 de exemplare. Ambele ediţii: varianta în limba română şi în limba rusă, vor fi plasate pe site-ul Consiliul Național a Tineretului din Moldova, al Ministerului Educaţiei şi al Centrului Educaţional PRO DIDACTICA, fiind accesibile oricui. În a doua jumătate a zilei, în cadrul altor evenimente, cărțile vor fi donate tuturor bibliotecilor şcolare din ţară, pentru utilizare în diverse activităţi curriculare şi extraşcolare.

Tag-uri: 

Alte noutăți

Declarație CNTM cu privire la referendumul republican constituțional și alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024

Citește

Forumul Raional al Tinerilor din Ungheni- un eveniment răsunător și plin de energia tinerilor din regiune! 

Citește

Bilanțul trimestrului III al Grupului Național Advocacy Tineret

Citește

Congresul Național al Tinerilor Primari și Consilieri Locali

Citește

Tinerii au nevoie de tine!

Devino organizație membru CNTM!

Redirecționează 2% către CNTM și contribuie la proiecte pentru tineri!

Denumire juridică

Asociatia Obstească”CONSILIUL NATIONAL AL TINERETULUI DIN MOLDOVA”

Adresă juridică

Republica Moldova, Chisinau, str. Petru Rares, 18

Cod Fiscal

1009620000712

Denumirea băncii

BC Moldindconbank SA, filiala Centru Chisinau

SWIFT

MOLDMD2X309

Codul bancar

MD56ML000000002251709693

Contacte

Telefon: (+373) 22 233 088

Fax: (+373) 22 235 175

Email: cntm.corespondenta@gmail.com, cntm.contabilitate@gmail.com

Sari la conținut