Raport alternativ cu privire la implementarea Acordului de asociere RM – UE în domeniul educație și tineret

Raportul alternativ privind implementarea Acordului de Asociere RM-UE prezintă o evaluare independentă a procesului de implementare a Planurilor Naționale de acțiuni privind implementarea Acordului de Asociere RM-UE în domeniul educației și tineret, prezentând rezultatele de atingere a obiectivelor privite prin prisma calitativă și cantitativă a acestora. Totodată, au fost prezentate și viziunea tinerilor privind dezvoltarea domeniului educațional din țară.

Înainte de toate, am vrea să reiterăm importanța Acordului de Asociere RM-UE pentru dezvoltarea armonioasă a Republicii Moldova în toate domeniile de interes reglementate de prezentul acord, în special cel al educației și dezvoltării sectorului de tineret care, în esență, constituie un generator al evoluției și al progresului statului nostru pe toate dimensiunile socio-economice, juridice, participarea în procesele decizionale, etc.

Analizând Acordul de Asociere RM-UE și Planurile Naționale pentru Implementarea Acordului de Asociere, constatăm că aceste acte împreună constituie un set de măsuri destul de ambițioase în implementare, având și multe măsuri de intervenție pe sectorul de tineret și cel al educației, care luate împreună au avut și au scop îmbunătățirea sistemului educațional și a participării tinerilor în procesele decizionale ajustându-le în acest sens la necesitățile tinerilor.

Planurile de dezvoltare a sectorului educațional și de tineret din RM stabilite în Acordul de asociere RM-UE și PNAIAA sunt ambițioase, însă, cu părere de rău, pe alocuri,acesta a fost imposibil de realizat pe deplin or în parte unele măsuri prestabilite în Acordul de asociere RM-UE și PNAIAA în domeniul educație și tineret din cauza mai multor factori, dintre care putem menționa reforma administrativă a administrației publice centrale, mimarea proceselor participative, insuficiența resurselor financiare destinate dezvoltării sectorului de tineret, parteneriate slab dezvoltate între implementatori și partenerii acestora, fluctuația masivă a cadrelor din sistemului educațional și tineret, capacități reduse ale autorităților în procesul de coordonare şi monitorizare a implementării PNAIAA, precum și inexistența unor mecanisme de măsurare a gradului de incluziune socială a tinerilor cu oportunități reduse în procesele de participare.

CONSTATĂRI CANTITATIVE ȘI STATISTICE

Evaluarea cantitativă a nivelului de realizare a Planului Naţional de Acţiuni pentru Implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană 2014-2016 pentru perioada 2014-2016 indică implementarea acestuia în proporţie de 73,73%. Conform Raportului de progres privind nivelul de realizare a Planului Naţional de Acţiuni pentru Implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană 2014-2016 numărul de măsuri ce urmau a fi realizate în sectorul învăţământului, formării, multilingvismului, tineretului şi sportului în 2014-2016 au fost 37 la număr, dintre care doar 34 de măsuri realizate și 3 nerealizate. 

Evaluarea cantitativă a nivelului de realizare a PNAIAA pentru perioada de raportare (2017) indică implementarea acestuia în proporţie de 66%. Dacă să ne referim la progresele înregistrate în anul 2017 atunci putem menționa că din totalul de 587 acţiuni inclusiv cu caracter continuu din PNAIAA 2017-2019, au fost realizate 388 şi nerealizate 199 de acțiuni, totodată având planificate pentru anul 2017 în sectorul învățământului, formării, multilingvismului, tineretului şi sportului – 21 de acțiuni, dintre care 3 cu caracter continuu.

Totodată, evaluarea cantitativă a nivelului de realizare a PNAIAA pentru perioada de raportare a anului 2018, indică implementarea acestuia în proporţie de 64,68%. Astfel, din totalul de 691 acţiuni, inclusiv cu caracter continuu, au fost realizate 447 şi nerealizate – 244. Dacă să ne referim mai specific la domeniul nostru de interes, în sectorul învăţământului, formării, multilingvismului, tineretului şi sportului pentru anul 2018 au fost planificate 24 de acţiuni, dintre care 20 sunt realizate şi 4 nerealizate.

În lumina celor realizate prin intermediul PNAIAA, conform mai multor date statistice, sistemul educațional din țară rămâne a fi neatractiv pentru copii și tineri. În acest sens, Republica Moldova a fost clasată pe locul 62 din 130 de ţări în Indicele capitalului uman al Forumului Economic Global, fiind ultima dintre ţările europene. Indicele educaţiei al PNUD la fel arată o situaţie nefavorabilă, Republica Moldova fiind plasată pe locul 114 din 187 de ţări.

Dacă ne referim la viziunea copiilor și tinerilor din RM, aceștia în proporție de doar 31% (din numărul total de 1648 de tineri respondenți) consideră că educația este drept factor principal ce favorizează dezvoltarea tinerilor, alții dau preferință opțiunilor cum ar fi participarea activă în viața socială 41%sănătatea 17% și doar 10% din respondenți consideră că angajarea este factor ce contribuie la dezvoltarea tinerilor. Acest indicator de 31% constituie o premiză pentru a analiza dacă sistemul de învățământ din RM acoperă necesitățile de dezvoltare a celorlalte 69% din tineri.

De asemenea, se atestă și o scădere drastică a numărului de studenți din țară, care aleg să-și continuie studiile peste hotarele țării, unde consideră că au mai multe oportunități de dezvoltare.  În acest context, datele Fundației Europene de Formare vin să confirme cele menționate. Astfel, studenții internaționali din Moldova sunt aproximativ 15% din numărul total de studenți. În prezent, în jur de 30 000 – jumătate dintre ei își fac studiile în România, în Rusia (6000), în Italia (3000), în Ucraina, în Germania, etc. (UNESCO UIS), dar această cifră ar putea să fie și mai mare.

CONSTATĂRI CALITATIVE

În ceea ce privește realizările calitative pe sectorul educație și tineret, au fost înregistrate urătoarele realizări în proces de implementare a PNAIAA pe sectorul de educație:

  • adoptarea și implementarea Codului Educației și a Strategiei sectoriale de dezvoltare pentru anii 2014-2020 – Educația 2020;
  • aprobarea  Cadrului Naţional al Calificărilor din Republica Moldova;
  • aprobarea Regulamentului cu privire la certificarea cunoștințelor și competențelor dobândite în contexte de educație nonformală și informală;
  • instituirea Inspectoratului Național Școlar pentru învățământul general și a Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Învățământul Profesional;
  • evaluarea externă şi acreditarea programelor de studii în instituţii de învăţământ superior și mediu de specialitate;
  • participarea în cadrul programelor UE: Erasmus+,  Jean Monnet;
  • promovarea implementării autonomiei universitare extinse pe cele 4 componente ale acesteia: organizațională, academică, a resurselor umane și financiară;
  • aprobarea unui nou Nomenclator al domeniilor de formare profesională, al specialiştilor şi calificatorilor pentru învățământul profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar;
  • aprobarea noii calificări în învățământul superior;
  • investiţii în vederea reconstrucţiei Centrelor de Excelenţă din țară;
  • operarea schimbării în învățământul superior (ciclul III) și acreditarea mai multor universități;
  • implementarea programului e-admitere.

În domeniul de tineret, principalele realizări calitative sunt aprobarea Strategiei Naționale de Dezvoltare a Sectorului de Tineret și adoptarea Legii cu privire la Tineret. În același timp, între actul legislativ și documentul strategic apar careva divergențe, legate anume de vârsta persoanelor care sunt considerate a fi tineri. La momentul adoptării SNDST un tânăr era orice persoană cu vârsta cuprinsă între 16 și 30 de ani. Odată cu intrarea în vigoare a noii legi categoria tinerilor cuprinde segmentul de vârstă 14-35 de ani – astfel nu tote obiectivele strategice din SNDST corespund în totalitate cu necesitățile tuturor segmentelor de tineri în conformitate cu legislația actuală.

Acest raport de evaluare este realizat în cadrul proiectului „Campanie de informare în regiunile Moldovei despre situația democratică și asistența UE pentru dezvoltarea țării”, în cadrul Platformei Naționale a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic, implementat cu suportul financiar al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.

Altele

Отчет потребностей молодёжи Рыбницкого района (Приднестровье)

Citește

Raport de evaluare a necesitățiilor tineriilor din raionul Rezina

Citește

RAPORT DE EVALUAREprivind necesitățile tinerilor din orașul Soroca

Citește

Raport de evaluare a necesitățiilor tineriilor din raionul Fălești

Citește

Tinerii au nevoie de tine!

Devino organizație membru CNTM!

Redirecționează 2% către CNTM și contribuie la proiecte pentru tineri!

Denumire juridică

Asociatia Obstească”CONSILIUL NATIONAL AL TINERETULUI DIN MOLDOVA”

Adresă juridică

Republica Moldova, Chisinau, str. Petru Rares, 18

Cod Fiscal

1009620000712

Denumirea băncii

BC Moldindconbank SA, filiala Centru Chisinau

SWIFT

MOLDMD2X309

Codul bancar

MD56ML000000002251709693

Contacte

Telefon: (+373) 22 233 088

Fax: (+373) 22 235 175

Email: cntm.corespondenta@gmail.com, cntm.contabilitate@gmail.com

Sari la conținut