thumb image

Evaluarea Bugetelor Publice Locale: Activități de Tineret

Consiliul Național al Tineretului din Moldova este organizația care întrunește interesele tinerilor din Moldova și servește drept platformă națională unică a sectorului asociativ de tineret. Astfel, CNTM are misiunea de a promova interesele tinerilor din Moldova, de a contribui la dezvoltarea structurilor asociative de tineret prin desfășurarea programelor și activităților de instruire, informare, lobby și consultare. 

Prin esența sa CNTM este o organizație neguvernamentală, care promovează politica în domeniul tineretului. Raportul „Evaluarea Bugetelor Publice Locale: Componenta de Tineret” este realizat în contextul obiectivelor strategiei organizației pentru anii 2014-2018 și vine în continuarea eforturilor anterioare de evaluare a bugetelor publice locale.

Scopul acestuia este de a analiza modul de alocare și utilizare a resurselor publice locale, inclusiv a aspectelor ce țin de oportunitatea și necesitatea acestora în domeniul tineret.   

Iată câteva curiozități pe care le-am extras din cadrul acestei publicații:

  • bugetul alocat de autoritățile publice locale, pentru anul 2016 este următorul: precizat – 9485,6 mii de lei (mai mare decât cel aprobat), executat (până la data de 10 noiembrie curent) 6672,7 mii de lei;
  • autoritățile cu cel mai mic buget pentru activitățile de tineret sunt Dondușeni cu 5,0 mii de lei și Drochia cu 18,0 mii de lei. Autoritățile cu cel mai mare buget sunt Chișinău 2346,1 mii de lei, Strășeni 2919,0 mii de lei, Criuleni 1118,1 mii de lei și Edineț cu 880,3 mii de lei;
  • sumele cele mai mari executate au fost pentru municipiul Chișinău și raionul Strășeni, în valoare de 1574,3 și, respectiv, 2402,2 mii lei. Sumele cele mai mici utilizate pentru acțiuni de tineret au fost pentru raioanele Drocia, Ocnița și Rezina, cu sume în valoare de 800 lei, 2 940 lei și respectiv, 14600 lei;
  • în anul 2016, au fost desfășurate 460 activități pentru tineret (dintre care cele mai multe sunt – activități civice, instruiri; cele mai puține – premieri, granturi, etc.). Numărul maxim de activități (39) s-au organizat la Ialoveni.
  • în Republica Moldova la nivel de primărie pentru un tînăr se alocă 12,5 lei și la nivel de Consiliu Raional 18,6 lei anual;
  • Evaluarea Bugetelor Publice Locale este realizată pentru 35 de unități administrativ-teritoriale (UTA) din Republica Moldova, ce cuprinde 32 de raioane, 2 municipii și Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia.

Pentru a afla mai multe detalii, vă încurajăm să răsfoiți raportul.

Acest raport este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin Consiliului Național al Tineretului din Moldova și nu reflectă în mod necesar poziția USAID sau a Guvernului SUA.