thumb image

Sunteți invitați să participați la „ВЗЛЁТ” – Școala Tinerilor Lideri!

Tinerii cu vârstă cuprinsă între 18 și 25 de ani au posibilitatea să participe la „ВЗЛЁТ” – Școala Tinerilor Lideri 2016 – 2017, ediția de toamnă. Aceasta se va desfășura în perioada 24 – 28 septembrie la Ivancea, Orhei, cu suportul Ambasadei Britanice la Chișinău.

Școala Tinerilor Lideri „ВЗЛЁТ” reprezintă o platformă a tinerilor activi, prin care aceștia își pot dezvolta abilitățile de leadership, Project Management, comunicare eficientă și digitală, mentorship, marketing politic și Management PR. Scopul principal al școlii este să creeze o platformă de comunicare de încredere, care va contribui la stabilirea unui dialog între societatea civilă, tinerii activiști, tineri lideri și membri ai organizațiilor de pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Totodată, Școala Tinerilor Lideri „ВЗЛЁТ” este o bună oportunitate pentru tinerii din comunitățile de pe ambele maluri ale Nistrului de a construi „poduri de comunicare”, să se întâlnească și să învețe unii despre alții și despre comunități reciproc, precum și să dezvolte și să implementeze proiecte comune.

Profilul participantului: tineri activiști, tineri lideri, membri ai organizațiilor din Republica Moldova, cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani.

Limba de comunicare: limba rusă.

În calitate de traineri la eveniment vor fi: Ana Mardare, Artur Gurău, Eugen Boico, Maxim Pijevskii

Pentru mai multe detalii, sunteți invitați să accesați pagina de facebook sau pagina web a școlii.