thumb image

NOTĂ DE SINTEZĂ: Evaluarea calitativă pe termen mediu a implementării Strategiei de Dezvoltare a sectorului IMM pentru anii 2012 – 2020

Întreprinderile Mici și Mijlocii sunt cea mai răspândită formă de afacere în toată lumea, prezentând un rol cheie în dezvoltarea economiei unei țări. În acest context, prezenta notă de sinteză va crea o imagine de ansamblu a celor mai importante probleme cu care se confruntă antreprenorii, precum și va veni cu un set de recomandări în vederea soluționării acestora.

Unul dintre principalele impedimente în activitatea agenților economici este funcționarea defectuoasă a Inspectoratului Fiscal, în special cu privire la realizarea necalitativă a sarcinilor de către angajați, precum și lipsa colaborării pe intern între departamente. Astfel, din cauza proceselor interne defectuoase, au loc multe erori, blocări de conturi și extrageri de bani din conturile contribuabililor neîntemeiate. În rezultat, pagubele și impedimentele produse pentru antreprenori în urma acestor procese pot fi considerabile. O propunere în acest sens ar fi îmbunătățirea proceselor interne de lucru al Inspectoratului fiscal, inclusiv eliminarea erorilor produse de funcționari și încurajarea colaborării între departamente.

Un alt impediment important este majorarea artificiala și abuzivă a valorii mărfurilor în vamă. Neglijând prezentarea documentelor de proveniență, vameșii se orientează după prețurile de vânzare cu amănuntul din Moldova, care nu reprezintă documente oficiale și nu are nimic în comun cu prețurile angro. Astfel, agenții economici sunt nevoiți să plătească taxe mai mari pentru bunurile importate, iar uneori taxele pot ajunge să depășesc chiar și prețul de procurare a produsului. Acest lucru se răsfrânge și asupra cumpărătorilor, care primesc prețuri mai ridicate a bunurilor spre vânzare.

În același timp, o problemă care o întimpină majoritatea antreprenorilor este procesul anevoios de lichidare a întreprinderilor și asta se referă la procedura complicată pe documentație și timpul îndelungat necesar acestui proces. Lichidarea unei companii în Moldova poate dura de la câteva luni și ajunge în multe cazuri chiar și la un an. Astfel, antreprenorii recomandă simplificarea procesului prin digitalizarea procedurii de Lichidare și expedierea documentelor relevante online. Totodată, sunt recomandare oferirea consultărilor adițională cu privire la procedura de lichidare, în special sub formă de instruiri și cursuri pe online.

Totodată, în Moldova practic nu există un progres cu privire la accesul la credite și aspectul de garantare. O problemă menționată de majoritatea respondenților sunt creditele inaccesibile și finanțarea defectuoasă pentru antreprenori, și aici fac referire la dobânda ridicată, procesul de documentație anevoios și problema gajului. Pentru un tânăr este practic imposibil să asigure gaj pentru a beneficia de un credit pentru dezvoltarea afacerii.

Un alt aspect mai puțin satisfăcător este nefuncționarea la capacitatea deplină a platformelor online create. Un exemplu în acest sens este platforma e-factura, care oferă posibilitatea de a expedia facturile online, dar nu și alte anexe aferente. Astfel, chiar dacă factura este expediată online, este necesară și prezența fizică pentru prezentarea altor documente aferente. O sugestie este includerea pe platforme a maxim de servicii, expedierea actelor online și reducerea prezenței fizice. Acest aspect ar eficientiza semnificativ procesul de lucru al agenților economici.

La fel, un alt impediment este lipsa cadrelor competente în instituțiile de învățământ, precum și abordarea teoretică a cursurilor și mai puțin practică. Pentru dezvoltarea sectorului antreprenorial este extrem de importantă promovarea educației financiare și antreprenoriale de la o vârstă cât mai fragedă. Totodată, este recomandată cooperarea antreprenorilor cu universitățile și instituțiile de stat. Spre exemplu, antreprenorii ar putea fi implicați în sisteme de mentorat pentru tineri sau ar putea fi organizate mai multe vizite și discuții cu oamenii de afaceri pe domenii.

Totodată, un alt aspect menționat de antreprenori este nivelul de calitate scăzut al instruirilor și programelor de suport din partea instituțiilor stat. În acest sens, este recomandat livrarea informației mai avansate, contractarea instructorilor mai calificați și cu o experiență mai practică pe domenii. La fel, o sugestie ar fi facilitarea accesului la instruiri și în mediu online. Aceasta ar elimina obstacolul prezenței fizice la programe, precum și ar oferi posibilitatea mai multor persoane și localități de a beneficia de instruiri.

În ceea ce privește activitatea agricultorilor, aici poate fi menționată lipsa accesului la apa pentru suprafețe mici și livezi. La moment utilizarea apei subterane la irigare nu se permite, iar alte alternative în acest sens nu sunt accesibile. O soluție înaintată de antreprenori este preluarea practicii din alte țări, spre exemplu oferirea apei contra cost pentru agricultorii sau crearea de alte alternative care ar veni să soluționeze problema. La fel, agricultorii întâmpină greutăți atunci când vine vorba de export. Soiurile pe anumite produse din Moldova nu sunt competitive pe piața UE, iar altele nu pot fi sădite în lipsa permisiunii din partea ministerului agriculturii. Din acest motiv, mai mulți antreprenori nu pot beneficia de exportul pe piața UE și sunt limitați în dezvoltarea afacerii.

Cu privire la dezvoltarea afacerilor în zonele rurale, este esențială asigurarea infrastructurii în regiuni și menținerea oamenilor în Moldova. Antreprenorii întâmpină dificultăți la angajarea personalului și duc lipsă de oameni competenți pe domenii. Acest lucru se datorează în mare parte migrației masive spre capitală sau în afara țării.

În final, după părerea respondenților un impediment cu privire la stimularea parteneriatului public privat se datorează lipsei de transparență și corupției în instituțiile de stat. În rezultat, credibilitatea și dialogul între antreprenori și instituțiile publice are de suferit.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Corupția și birocrația în Instituțiile de stat sunt printre principalele impedimente în dezvoltarea afacerilor în Moldova. Totodată, Instabilitatea politică reprezintă o barieră majoră în atragerea investițiilor și dezvoltarea sectorului ÎMM. La fel, Incompetența și corupția la vama, precum majorarea artificială și abuzivă a valorii mărfurilor constituie un obstacol în facilitarea comerțului. În vederea dezvoltării sectorului ÎMM și crearea unui mediu prielnic pentru antreprenori, se recomandă următoare:

  • simplificarea procedurii de lichidare a întreprinderilor și oferirea suportul informațional pe acest proces, accesibil și în mediu online;
  • asigurarea cursurilor și instruirilor calitative, adaptate la necesitățile beneficiarilor și condițiile pieței. Adițional, se recomandă oferirea suportului informațional accesibil și în mediu online.
  • reglarea procedurilor și abuzul de funcții la vamă;
  • îmbunătățirea proceselor interne de lucru al Inspectoratului Fiscal, prin eliminarea erorilor produse de funcționari și încurajarea colaborării între departamente;
  • diminuarea factorului de corupție în instituțiile de stat, pentru a crea un mediu favorabil și echitabil de lucru pentru agenții economici;
  • facilitarea suportului financiar sub formă de granturi pentru o categorie mai largă de domenii;
  • îmbunătățirea condițiilor creditelor bancare pentru antreprenori;
  • promovarea educației financiare și antreprenoriale în instituțiile de învățământ, precum și atragerea cadrelor competente pe domeniu;
  • facilitarea cooperării antreprenorilor cu universitățile și instituțiile de stat;
  • încurajarea antreprenorilor din domeniu agricol, pentru a diminua fenomenul pământurilor abandonate și utilizarea la justa valoare a capacităților existente pe acest sector.
  • promovarea posibilităților Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) și informarea antreprenorilor cu privire la oportunitățile disponibile;
  • reglarea fenomenului de migrație masivă și crearea unui mediu favorabil de activitate în Republica Moldova;
  • asigurarea infrastructurii în zonele rurale pentru a facilita dezvoltarea întreprinderilor noi și încuraja activitatea celor existente;
  • promovarea și Încurajarea producției autohtone;
  • robotizarea industriei și înlocuirea forței umane cu procese automatizate pe anumite domenii;
  • investiții în tendințe de viitor, precum inteligența artificială, laboratoare de cercetare și Genetică și cum pot fi aceasta utilizate în diverse procese;
  • setarea indicatorilor specifici și măsurabili în planurile de acțiuni ale strategiilor naționale, pentru a putea asigura implementarea și evaluarea mai calitativă a activităților planificate.
  • încurajarea dezvoltării întreprinderilor sociale și creșterea numărului de oportunități pentru grupurile vulnerabile.

Întregul document îl poți consulta aici.

Acest raport este elaborat în cadrul proiectului „Inițiativa Comună a  Șanselor Egale pentru Tineri”, coordonat de Consiliul Național al Tineretului din Moldova cu suportul Fundației Est-Europene în parteneriat cu Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Guvernul Suediei. Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă neapărat opinia donatorilor.