thumb image

Ministerul Tineretului şi Sportului Republicii Moldova a lansat concursul pentru desemnarea Capitalei Tineretului 2016

Ministerul Tineretului și Sportului Republicii Moldova a lansat concursul pentru a desemna Capitala Națională a Tineretului 2016. În concurs pot participa, Autoritățile Publice Locale de nivelul I, cu excepția municipului Chișinău, raioanele Soroca și Sângerei (titulare ale Capitalei Tineretului în ultimii 2 ani).

Capitala Tineretului este o inițiativă preluată din experiența Forumului European de Tineret, prin intermediul căreia are loc selectarea unei localități din Rebublica Moldova, în care, pe parcursul la un an, toate activitățile pentru tineret sunt concentrate aici. 

Astfel, prin intermediul activităților organizate, se urmărește sporirea participării tinerilor în procesul de luare a deciziilor, participarea activă a acestora în promovarea şi dezvoltarea politicilor de tineret, informarea tinerilor despre posibilităţile de dezvoltare culturale, educaţionale şi antreprenoriale, crearea parteneriatelor regionale în domeniul politicilor de tineret, dezvoltarea infrastructurii pentru activități de tineret, crearea oportunităților de petrecere a timpului liber pentru tineri.

Activități obligatorii care trebuie să fie organizate în cadrul proiectului:

  •  un eveniment de deschidere a Capitalei Tineretului;

  •  un forum economic pentru tineri de importanță regională/națională;

  •  forumul tinerilor privind provocările cu care se confruntă tinerii;

  • găzduirea Conferinţei naţionale a specialiştilor de tineret;

  • găzduirea Conferinţei naţionale a Consiliilor raionale/municipale ale tinerilor;

  • două campanii de informare despre subiecte conectate cu domeniul de tineret;

  • un eveniment cultural artistic de importanță regională/națională;

  • un eveniment sportiv de importanță regională/națională;

  • un obiectiv de infrastructură de tineret construit;

  • un eveniment care va marca închiderea proiectului Capitala Tineretului 2016.

Pentru a participa la concurs, Administraţia Publică Locală trebuie să depună un dosar de aplicare, care va include:

1.      Formularul de aplicare. Cererile vor fi acceptate numai dacă acestea sunt completate în conformitate cu formatul solicitat şi oferă suficiente informaţii pentru ca membrii Juriului să-şi formeze o imagine cât mai complexă asupra interesului APL de desfăşurare a activităţilor de tineret.

2.      Dovada scrisă (scrisoare/acord comun) din partea Autorităţilor Administraţiei Publice Locale de nivelul I, în care să fie specificat suportul, inclusiv financiar, pe care şi-l asumă instituţiile publice în desfăşurarea activităţilor în cadrul Capitalei Tineretului.

3.      Va fi salutat faptul dacă activităţile planificate în Capitala Națională Tineretului de către APL vor fi parte integrantă a Strategiei Locale şi Naţionale de Tineret.

4.      Câștigătorul concursului Capitala Națională Tineretului se obligă să înregistreze o Asociație Obștească Locală care va gestiona proiectul. Pentru participarea la concurs, aplicantul va trimite procesul verbal cu lista persoanelor care vor fonda și gestiona Asociația Obștească. Fondatorii Asociației Obștești trebuie să fie factori de decizie din cadrul APL, membrii ai societății civile, partenerii proiectului și alți membri care pot aduce o valoare adăugată proiectului.

Dosarele de aplicare se depun până la 16 noiembrie 2015, la următoarea adresă:

Ministerul Tineretului şi Sportului, Bd. Ştefan cel Mare 162, etajul 8, biroul 820, mun. Chişinău, Republica Moldova

Pentru mai multe informații accesați acest link.

Persoana de contact:

Constantin Ţurcanu, şef adjunct, Direcţia Tineret,  Ministerul Tineretului şi Sportului,

e-mail:  constantin.turcanu@mts.gov.md  ,

tel.: 022 820864 GSM 079304013,

tineret@mts.gov.md ,   www.mts.gov.md