thumb image

Hackathonbridge, ediţia a II-a: Dezvoltarea parteneriatului

Hackathonbridge este un proiect orientat spre susţinerea tinerilor, persoanelor creative din Polonia, Ucraina şi Moldova, pentru realizarea ideilor inovative. Fiind monitorizaţi de către supervizorii special selectaţi, vă putem susţine în valorificarea proiectului pentru a participa în cadrul concursului. Cele mai bune echipe vor primi un suport financiar în valoare de 15 000 euro. Persoanele, reprezentante ale cel puțin două ţări, cu vârsta mai mică de 35 de ani, pot aplica la grantul menţionat până la data de 30 aprilie 2016.

Avem un scop – inovaţia
Principalul scop este de a găsi şi a implementa soluţii inovative în domeniul afacerilor, societăţii şi culturii. Dorim să susţinem tinerii din comunităţile pro-europene din Polonia, Ucraina şi Moldova în procesul Integrării Europene şi să le oferim cunoştinţe practice referitoare la identificarea finanţatorilor.

Vă oferim suport și asistență
Noi, membri ai Fundaţiei „Svichado”, iHUB Kiev, Ucraina, Fondul Solidarităţii din Republica Moldova, şi Startup HUB, Polonia, fiind supravegheaţi de către Michal Boni, Membru al Parlamentului European, vă vom susţine în pregătirea proiectelor conform exigenţelor europene, atât pentru investitorii în afaceri, cât şi pentru instituţiile europene.

Ne angajăm să dezvoltăm parteneriate Est-Vest
Vă vom ajuta să identificaţi parteneri din alte ţări participante menţionate anterior şi vă vom susţine la formarea conceptului proiectului, indiferent dacă este primul sau n-ulea proiect al vostru.

Încurajați schimbul de experienţă dintre tinerii din Uniunea Europeană şi Ţările Estice. Aderaţi la comunitatea noastră inovativă. Dezvoltaţi parteneriate.
Realizările noastre din 2014:

  • 100 de cereri de aplicare în loc de 50 preconizate.
  • 78 de cereri de aplicare acceptate.
  • 1479 like-uri unice pe pagina noastră de facebook.
  • 12 Ambasadori din Polonia şi Ucraina.
  • 6 oraşe din Polonia : Varşovia, Lublin, Schechin, Shliansk, Cracovia, Wroclaw.
  • 8 oraşe din Ucraina : Kiev, Odessa, Lvov, Kirovograd, Ternopol, Drogobich, Herson, Harkov.
  • 1 oraş din Belgia : Brugge (proiectele au fost aplicate de către studenţi polonezi şi ucraineni).

3 proiecte câştigătoare:

  • Bussiness: 2 afaceri (”bussiness-games”) ale antreprenorilor din domeniul managementului deşeurilor şi adaptării la modificările climaterice au fost implementate cu succes. Workshop-urile au fost organizate în Lublin (Polonia) şi Odessa (Ucraina). Cele două planuri de afaceri referitoare la managementul deşeurilor sunt aplicabile atât în cadrul organizaţiilor municipale, cât şi private.

  • Societate: 36 de copii din Ucraina, care nu au fost niciodată peste hotare, şi 30 de copii din Polonia au asistat la un curs intensiv de engleză timp de 10 zile, în Zakopane (Polonia). Lecţiile au fost bazate pe metodele de predare a limbii la nivel de comunicare ( ”Communicative Language Teaching method”) . După susţinerea reuşită a testelor finale, fiecare participant a obţinut Certificat de Educaţie.

  • Cultură: A fost lansat laboratorul polonezo-ucrainean al filmelor documentare ”Lab Docu Toloka” al Studio Film, denumit după O.Dovjenko. Graţie acestuia 10 tineri regizori au realizat propriile filme sub patronajul lui Maciez Drygaz, Miroslaw Dembiński şi Jacek Balvut. De asemenea, ei au fost promovaţi în cadrul Festivalurilor Cinema din Cracovia, Rotterdam, Leipzig şi Praga.

Fundația pentru Dezvoltare este Ambasador al proiectului Hackathonbridge 2.1 în Moldova.
Tinerii care au nevoie de suport în căutarea partenerilor din Ucraina sau Polonia sau au nevoie de orice alt ajutor în dezvoltarea ideii de proiect sunt încurajați să ne contacteze: email:olga.gordila@fam.md sau tel. +373 22 210 198.

Mai multe detalii găsiți, accesând acest link.

Suportul financiar a fost realizat de către partenerii noştri:

Orange Polska, Fundacjia PZU Polska, UPC Polska, Microsoft Polska i Ucraina, Bank Polski, Bergman Engineering.
Proiectul este iniţiat în 2014, de către Michal Boni, Membru al Parlamentului European.