thumb image

Festivalul Voluntarilor 2015 a dat start înscrierilor pentru categoriile de premiere

Ieri, 13 octombrie 2015, Festivalul Voluntarilor 2015, în cadrul unei conferințe de presă, ce o puteți vizualiza aici, a dat start perioadei de înscriere în concurs la categoriile de premiere din cadrul Festivalului Voluntarilor, fiind anunțate și modalitățile de depunere a dosarului de concurs, criteriile de jurizare și data limită de aplicare.

În acest an, Festivalul Voluntarilor va fi organizat în data de 6 decembrie 2015, acesta fiind un eveniment anual, aflat în anul 2015 la ediția a XIII-a, ce are drept scop recunoaşterea publică a muncii şi meritelor voluntarilor din Republica Moldova.

De asemenea, la ediția XIII-a organizatorii își doresc să pună un accent mai mare pe voluntariatul pentru persoanele în etate și persoanele cu dizabilități, pe lângă voluntariatul pentru tineri, devenit unul tradițional în R. Moldova.

Perioadei de aplicare începe la 13 octombrie 2015 și termenul-limită de adepunere a dosarelor este 22 noiembrie 2015, ora 18:00.

Doritorii pot aplica la 11 categorii de premiere:

1. Cea mai activă Organizaţie/ Asociaţie Obştească, care promovează voluntariatul în R. Moldova;

2. Cel mai activ Coordonator de voluntari;

3. Cel mai activ Voluntar;

4. Cel mai activ jurnalist/blogger care a promovat voluntariatul pe parcursul anului 2015;

5. Cel mai bun eseu la tema:“ Voluntariatul versus îmbătrânirea activă: soluții și provocări”;

6. Voluntariatul promovat prin intermediul multimedia, secțiune foto și video;

7. Cel mai activ grup de inițiativă care a promovat voluntariatul pe parcursul anului 2015;

8. Cel mai bun proiect/ activitate/ acţiune de voluntariat realizată în 2015;

9. Voluntariat corporativ;

10. ”Ambasadorul Voluntariatului”- persoanele publice fac voluntariat;

11. Cel mai activ voluntar internațional.

Anul acesta Festivalul Voluntarilor a venit cu categoria nouă de premiere ”Cel mai activ voluntar internațional”, dar și cu introducerea unei noi divizări, urban și rural, pentru categoriile de premiere ”Cea mai activă Organizaţie/ Asociaţie Obştească, care promovează voluntariatul în R. Moldova”, ”Cel mai activ grup de inițiativă care a promovat voluntariatul pe parcursul anului 2015”, Cel mai bun proiect/ activitate/ acţiune de voluntariat realizată în 2015.

Regulamentul concursului Festivalul Voluntarilor 2015, ediția a XIII-a este disponibil pe pagina de Facebook a Festivalului Voluntarilor www.facebook.com/FestivalulVoluntarilor și va fi disponibil pe pagina web a concursului: www.festivalulvoluntarilor.md (din 15.10.2015). 

Formularele pot fi completate direct sau descărcate pe pagina web a concursului: www.festivalulvoluntarilor.md (va fi disponibilă din 15.10.2015) sau pot fi expediate la adresa de e-mail festivalulvoluntarilor@gmail.com. 

Evenimentul din acest an este organizat de Ministerul Tineretului și Sportului din R. Moldova, Asociația Obștească ”Serviciul pentru Pace”, cu susținerea UNFPA, Fondul ONU pentru Populaţie în Republica Moldova, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Primăriei municipiului Chișinău și Coaliţia pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat.

Pentru mai multe detalii vă rugăm să contactați: 

Alexandru Perciun, Coordonator de Proiect, +373 60 147 147, festivalulvoluntarilor@gmail.com

Urmăriți Festivalul Voluntarilor pe Rețelele de socializare:

Facebook: https://www.facebook.com/FestivalulVoluntarilor

Odnoklassniki: http://ok.ru/FestivalulVoluntarilor

Twitter: @VolunteerFestMD

Google Plus: google.com/+FestivalulVoluntarilor