thumb image

Evaluarea Bugetelor Publice Locale: componenta de tineret (anul 2015)

„Evaluarea Bugetelor Publice Locale: componenta de tineret”, pentru anul 2015, este un raport realizat de Consiliul Național al Tineretului din Moldova, în contextul obiectivelor strategiei organizației pentru anii 2014 – 2018. Astfel de evaluări au fost efectuate și în anii 2011, 2012, 2013, și 2014.

Consiliul Național al Tineretului este structura care, pe lângă faptul că, reprezintă interesele tinerilor, promovează politicile de tineret, aceasta mai și efectuează studii privind modul în care sunt monitorizate și evaluate bugetele și cum tinerii din regiune beneficiază de alocații bugetare pentru activități de tineret.

Raportul privind evaluarea bugetelor publice locale pe  componenta de tineret a avut următoarele obiective majore:

  • identificarea gradului de executare (de acțiune) a surselor alocate;
  • constatarea  faptului  dacă  scopurile  planului  de  acțiuni  au  fost  realizate  sau  sînt  în proces de realizare;
  • identificarea  cauzelor  care  generează  inaplicabilitatea  și  a  faptului  dacă  s-a  schimbat sau nu situația;
  • elaborarea  recomandărilor  în  vederea  asigurării  implementării  Strategiilor  Naționale  și Locale de Tineret.

Acest raport analizează modul de alocare și utilizare a resurselor publice locale, ce factori influențează sporirea eficienței utilizării mijloacelor financiare alocate implementării politicilor de tineret precum și cât de transparent este procesul de consultare a tinerilor la formarea bugetelor locale. În cadrul acestuia nu fost prezentate doar rezultatele la nivel cantitativ, ci au fost înaintate și anumite recomandări privind modul cum se administrează resursele alocate și ce activități au fost planificate și cum toate acestea se prezintă în raport cu anii precedenți. 

Iată câteva aspecte interesante:

  • în cele 35 de unități administrative, în total, mijloacele financiare aprobate pe acțiuni de tineret, pentru anul 2015, sunt în cantitate de 8147600 de lei, precizate – 4774600 de lei, iar executate – 3139000 de lei;

  • Ministerul Finanțelor (MF) și Autoritățile Publice Locale (APL), la solicitarea CNTM, au prezentat datele privind mijloacele financiare destinate activităților de tineret și între acestea există mari devieri: în total 923152 de mii de lei diferență între acestea. Cele  mai  mari  devieri  sunt  în  următoarele  raioane:  Edineț,  Ștefan  Vodă,  Strășeni, Ungheni și UTA Găgăuzia;

  • din totalitatea de activități desfășurate în regiuni în anul 2015, doar 1%  reprezintă granturi și premieri.

​Raportul în întregime îl puteți găsi aici.

„Acest  raport  este  posibil  datorită  ajutorului  generos  al  poporului  american  oferit  prin intermediul  Agenției  SUA  pentru  Dezvoltare  Internațională  (USAID).  Opiniile  exprimate aparțin  Consiliului  Național  al  Tineretului  din  Moldova  și  nu  reflectă  în  mod  necesar poziția USAID sau a Guvernului SUA”.