Atelier de lucru privind ”Procesul de Evaluare Periodică Universală și Participarea semnificativă a tinerilor”

Descrierea evenimentului

În 2021, Moldova va fi reexaminată în contextul celui de-al treilea ciclu al Evaluării Periodice Universale (EPU). Pentru asigurarea participării semnificative a tinerilor la acest proces și asigurarea că drepturile tinerilor primesc atenția pe care o merită, Consiliul Național al Tineretului din Moldova, în colaborare cu UNFPA Europa de Est & Asia Centrală, Biroul Regional al UNFPA Moldova și cu sprijinul Fundației Est Europene și Forumului European de Tineret, a deschis un apel pentru participanți la un eveniment de instruire privind „Procesul de Evaluare Periodică Universală și participarea semnificativă a tinerilor”. Menționăm că evenimentul este realizat în cadrul campaniei naționale “Tinerii din Moldova #ForYouthRights” realizate de CNTM în scop de a mobiliza organizațiile de tineret și a facilita participarea acestora în cadrul procesului EPU.

Evaluarea periodică universală de către Organizația Națiunilor Unite a dat o viață nouă măsurilor luate la nivel internațional și național pentru a responsabiliza statele față de obligațiile lor internaționale în domeniul drepturilor omului. Totuși, luptăm pentru drepturile tinerilor și obținerea vizibilității pe care o merită în cadrul sistemului ONU pentru drepturile omului, de aceea a devenit importantă implicarea activă a organizațiilor de tineret în aceste procese. Evenimentul are drept obiectiv consolidarea capacității tinerilor din Moldova în monitorizarea drepturilor omului utilizând instrumentele ONU, asigurând creșterea cunoștințelor acestora despre procese și oferind oportunități de învățare de la egal la egal.


Prima zi de eveniment se va concentra pe consolidarea capacităților și de instruire. Luând în considerare importanța mecanismului EPU pentru drepturile omului, cu acest curs de formare am dori să explorăm originea și evoluția EPU și funcționarea acestuia la Geneva și modul în care organizațiile conduse de tineri pot participa la proces și drepturile principale ale tinerilor. Instruirea va include, de asemenea, un accent pe implementarea recomandărilor EPU la nivel național și despre modul în care EPU poate sprijini activitatea continuă de advocacy a organizațiilor de tineret.

A doua zi a evenimentului se va concentra pe învățarea de la egal la egal. Oferind un spațiu pentru discuții cu reprezentanții Guvernului, Oficiul Avocatului Poporului, Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității și organizațiile de tineret interesate de proces, agențiile ONU rezidente, precum și organizațiile de tineret din străinătate care au fost deja implicate în procesul de EPU. Astfel, încurajăm cooperarea și învățarea reciprocă. Folosind exemple colegilor din Consiliile naționale membre a Forumului European al Tineretului privind pregătirea rapoartelor alternative și impactul activităților lor la nivel național și internațional, vom oferi exemple practice pentru a demonstra noile căi pe care EPU le deschide pentru realizarea drepturilor omului și implicarea organizațiilor de tineret în acest proces.


Scopul
Cursul va acoperi următoarele aspecte:

  • Localizarea EPU în cadrul sistemului ONU pentru drepturile omului, activitatea procedurilor speciale ONU și activitatea tematică a acestora.
  • Importanța critică a procesului de raportare în EPU – exemple de rapoarte naționale, compilații din surse ONU și compilarea rapoartelor părților interesate (Instituțiile naționale privind drepturile omului și rapoarte ale societății civile)
  • Cum să depuneți un raport al societății civile în procesul EPU
  • Rolul critic de advocacy al guvernelor naționale, instituțiile naționale privind drepturile omului, societatea civilă, agenția ONU, mediile academice, parlamentele naționale, diplomatice și media.
  • Legătura indisolubilă dintre EPU și ODD: ce instrumente sunt disponibile la nivel internațional și național pentru a face această legătură; este un mecanism comun de raportare realizabil; poate exista o sinergie în aplicarea ambelor seturi de obligații?
  • Drepturile economice, sociale și culturale și drepturile civile și politice: a fost stabilit un echilibru cu EPU? Evidențierea constatărilor din raportul EPU anterior. Strategiile de implementare la nivel național pot remedia echilibrul?
  • Dezvoltarea instrumentelor și metodologiilor de cercetare, inclusiv colectarea datelor pentru EPU.
  • Cum se folosește cel mai bine procesul EPU pentru a integra drepturile tinerilor în sistemul ONU pentru drepturile omului.

Obiective
La sfârșitul acestui curs, participanții vor fi:

  • Familiarizați cu geneza și evoluția EPU, în contextul sistemului ONU pentru drepturile omului.
  • Cunoscuți cu strategiile de advocacy folosite de actorii naționali pentru a identifica problemele care trebuie ridicate la EPU și pentru asigurarea implementării.
  • Capabili să identifice rolul distinct, dar și de colaborare al diferiților actori la nivel național: guvernele naționale, instituțiile naționale privind drepturile omului, societatea civilă, agențiile ONU, mediile academice, parlamentele naționale, diplomatice și media.
  • Capabili să demonstreze, în propriile contexte, numeroasele utilizări ale exemplelor utilizate pe parcursul cursului.
  • Capabili să identifice legătura dintre EPU, ODD și alte instrumente ONU la nivel internațional și național.
  • Capabili să elaboreze recomandări de impact pentru EPU.

Traineri

Cursul de formare va fi condus de UPR Info (Organizație din Elveția) care este o organizție specializată pe procesul de EPU.

Cursul va include o sesiune specifică a oaspeților din cadrul Grupului de experți YFJ pentru drepturile tinerilor, Consiliile naționale de tineret din toată Europa care au participat în cadrul procesului de EPU,  Guvern, Oficiul Avocatului Poporului, Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, UNFPA Moldova CO și Biroul regional al UNFPA din Europa de Est și Asia Centrală (EECARO).

Certificare 
Participanții care finalizează cu succes cursul de formare și se implică în activitățile de pregătire a rapoartelor alternative la ONU primesc un certificat de participare de la CNTM.


Cum se aplică

Pentru a participa la eveniment trebuie să completezi următorul formular:

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSc9d_FTah2_sKfWdfv7wKqeV-5F_9mP6C0Yb7rQ2pxqaYj1og/viewform

Dacă întâmpinați probleme la aplicare, nu ezitați să ne contactați: cntm.corespondenta@gmail.com

Organizatori:

Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM)

Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM) este structura asociativă a 34 de organizații de tineret, ce promovează drepturile tinerilor și reprezintă interesele organizațiilor de tineret în procesul de elaborare, implementare și evaluare a politicilor de tineret. Fiind fondat la 18 februarie 1999, CNTM activează în baza următoarelor principii de organizare și funcționare: solidaritate, autonomie organizațională și funcțională, transparență, libertatea opiniei și a exprimării, eligibilitatea organelor de conducere, egalitatea deplină în drepturi a membrilor, profesionalism.

Noi credem că tinerii sunt foarte importanți și vocea lor trebuie auzită. Astfel, prin intermediul organizațiilor de tineret, împuternicim, încurajăm, implicăm, reprezentăm, și susținem tinerii din întreaga țară. Având mai multe direcții de activitate, CNTM își dorește să mărească numărul tinerilor în structurile de conducere, să-i implice în procesul de luare a deciziilor, să le formeze spiritul civic, promovând voluntariatul.

Biroul regional al Națiunilor Unite pentru Populația Europei de Est și Asia Centrală (UNFPA EECARO)

UNFPA, Fondul Națiunilor Unite pentru Populație, extinde posibilitățile femeilor și tinerilor de a duce o viață sănătoasă și productivă.

UNFPA este agenția principală a Organizației Națiunilor Unite pentru oferirea unei lumi în care:

  • fiecare sarcină este dorită
  • fiecare naștere este sigură
  • potențialul fiecărui tânăr este realizat

Noi facem progrese reale. UNFPA a început să lucreze în Europa de Est și Asia Centrală prin anii ’90, din acest moment numărul – și rata – femeilor care mor din cauza sarcinii sau a nașterii s-au redus aproape la jumătate. Femeile sunt capabile să planifice când să aibă copii – și câți. Tinerii sunt mai uniți și puternici ca niciodată.

Biroul Regional UNFPA Moldova (CO)

În Republica Moldova, UNFPA este activă din 1995. Ca parte a mandatului său, UNFPA îi ajută pe tineri să rămână sănătoși și să-și atingă întregul potențial prin educație inovatoare, instruire, și servicii, prin implicarea civică și participarea la procesele de luare a deciziilor. UNFPA luptă pentru a pune capăt violenței împotriva femeilor și fetelor și pentru a le proteja de practicile dăunătoare care le împiedică să-și realizeze întregul potențial.

Fundația Europeană de Est (EEF)

Fundația Europeană de Est este o organizație non-profit, apolitică, organizație de interes public, înființată ca fundație, în conformitate cu Constituția Republicii Moldova, Legea privind fundațiile și alte legi. Fundația Europeană de Est a contribuit din 1994 la promovarea democrației, drepturile omului, economia de piață și a susținut dezvoltarea societății civile, mass-mediei și transparența activității administrației publice din țară.

Misiunea Fundației Est-Europene este abilitarea cetățenilor Republicii Moldova cu capacități și mijloace pentru asigurarea dezvoltării durabile, prin programe de educație și asistenta tehnică care promovează democrația, buna guvernare și prosperitatea economică.

Forumul european pentru tineret (YFJ)

Forumul european pentru tineret este o platformă a organizațiilor de tineret din Europa. Reprezentăm peste 100 de organizații de tineret, atât Consiliile Naționale de Tineret, cât și Organizațiile Internaționale Guvernamentale de Tineret, care reunește zeci de milioane de tineri din toată Europa. Forumul european pentru tineret lucrează pentru a motiva tinerii să participe activ în societate pentru a-și îmbunătăți propria viață, reprezentându-i și pledând pentru nevoile lor, drepturile și interesele organizațiilor lor. În contextul politic și social incert care afectează tinerii pot fi catalizatori puternici pentru schimbări pozitive și pot contribui la soluții inovatoare la provocările Europei.

Alte noutăți

Cultivăm Împreună Frumusețea și Solidaritatea!

Citește

EaP NYC Candidate for the board of European Youth Forum – Teodora Panuș

Citește

Noi oportunități pentru tinerii aleși locali. În Moldova a fost lansată platforma Tinerilor Primari și Consilieri Locali

Citește

Временная защита лиц, перемещенных из Украины: анализ законодательства и интеграция на рынок труда

Citește

Tinerii au nevoie de tine!

Devino organizație membru CNTM!

Redirecționează 2% către CNTM și contribuie la proiecte pentru tineri!

Denumire juridică

Asociatia Obstească”CONSILIUL NATIONAL AL TINERETULUI DIN MOLDOVA”

Adresă juridică

Republica Moldova, Chisinau, str. Petru Rares, 18

Cod Fiscal

1009620000712

Denumirea băncii

BC Moldindconbank SA, filiala Centru Chisinau

SWIFT

MOLDMD2X309

Codul bancar

MD56ML000000002251709693

Contacte

Telefon: (+373) 22 233 088

Fax: (+373) 22 235 175

Email: cntm.corespondenta@gmail.com, cntm.contabilitate@gmail.com

Sari la conținut