thumb image

ATAC: Comunitatea ALTFEL. Ungheni în obiectivul tinerilor

„Ești un tînăr activ? Vrei să te implici la identificarea și soluționarea problemelor din comunitatea ta? Acceptă provocarea! Ia-ți aparatul foto și surprinde locuri din oraș care merită schimbarea! Pune un strop de creativitate și arată-ne cum poate fi altfel acel loc!”. Acesta a fost îndemnul Consiliului Local al Tinerilor (CLT) Ungheni în cadrul Concursului de intervenții comunitare fotografice „Înainte și după: Ungheni în obiectivul tinerilor”.

Concursul a constat în fotografii-schițe de intervenții comunitare, realizate grafic în conceptul ”înainte și după”: situația curentă a unui spațiu/loc public din orașul Ungheni care necesită reamenajare/o schimbare. Paralel – cum poate arăta acest loc public altfel decât este, utilizînd diverse aplicații de procesare grafică a fotografiei.

„Ideea de bază este că doar prin eforturi comune putem dezvolta comunitatea în care trăim. Am dorit prin această inițiativă să stimulăm cît mai mulți tineri la participare civică, de aceea am optat pentru o acțiune non-formală, interactivă și practică” menționează Cătălina STRUC, primar tînăr, CLT Ungheni.

Iată cîteva din intervențiile fotografice ale participanților:

„Tinerii pot aduce culoare și vitalitate prin micile idei care transformă spațiile „moarte” în zone de interes, creație și interacțiune” susține Svetlana Jovnir, participantă la concurs.

 

„Implicarea tinerilor în soluționarea problemelor comunitare este primordială; tinerii sunt ca niște pelerini exaltați în miraje, care prin originalitatea si profunzimea ideilor lor pot schimba nu doar locatiltatea în care locuiesc, dar si întregul univers” – Ștefan Visan, participant.

 

„Trebuie să ne implicăm în schimbarea și dezvoltarea acestei comunități minunate unde vor crește copiii noștri. Iar pentru aceasta este nevoie de multă muncă și susținere” – Daniel Bucătaru, participant.

 

Mai multe imagini ale participanților, le găsiți accesând pagina oficială a Centrul Regional de Resurse pentru Tineret Ungheni.

Au fost selectate 7 intervenții fotografice care vor fi printate și vernisate într-o expoziție organizată la finele lunii iunie pentru publicul larg din Ungheni, iar una din inițiative va fi realizată cu suportul autorităților publice locale, agenților economici din Ungheni.

Menționăm, că această activitate este parte a proiectului ”Participarea Tinerilor pentru Dezvoltare Comunitară”, implementat de Consiliul Național al Tineretului din Moldova cu suportul Fundației Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei și Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA.