Apel Public pentru luarea unei decizii în mod participativ și incluziv cu privire la desfășurarea examenelor de absolvire 2021

Vrem un proces amplu de consultare a absolvenților și o decizie bine documentată cu privire la desfășurarea examenelor de absolvire!

În urma monitorizării situației în Educație de la începutul pandemiei, Consiliul Național al Tineretului din Moldova a constatat că în primul semestru școlar, 12% din elevii încadrați în învățământul general nu au participat plenar în educație. Totodată, cadrele didactice nu au fost susținute pentru a livra o educație de calitate la distanță, iar deficitele de învățare acumulate încă de la începutul lunii aprilie 2020 nu au fost recuperate în clase. 

Astfel, absolvenții vulnerabili, fără acces la tehnologie și fără resurse pentru a plăti orele suplimentare în vederea recuperării materialului pierdut au din start șanse mici de a continua studiile sau de a se califica pentru burse de merit în învățământul superior. Sondajul CNTM în rândul a 2500 absolvenți arată că cel puțin 28% din absolvenții de liceu și  21% din absolvenții de gimnaziu au întâmpinat dificultăți în pregătire din cauza lipsei tehnologiei.

Desfășurarea examenelor de absolvire pentru toți vine cu riscul de a mări rândul celor care abandonează sistemul de învățământ după nouă sau douăsprezece clase, contribuind astfel la accentuarea inegalităților socio-economice de lungă durată și la creșterea numărului de tineri NEET în Moldova.

În acest context, solicităm Ministerului Educației, Culturii și Cercetării să desfășoare un proces amplu de consultare a absolvenților, să identifice elevii vulnerabili și să evalueze decalajele de învățare cauzate de către sistem la acești elevi în vederea adoptării unei decizii informate.

Totodată, în ultimele zile, observăm în spațiu public că unele partide se pronunță, cu un vădit iz electoral, pentru anularea examenelor de BAC. Pe când altele, se opun cu vehemență doar pentru că primii sunt pentru. În acest fel, și unii și alții divizează opinia publică, transformând un subiect de care va depinde calitatea vieții a mii de tineri, într-un joc de putere. CNTM condamnă aceste practici și amintește tuturor actorilor politici că tinerii nu sunt marionete electorale și că orice propunere sau decizie trebuie să aibă la bază o argumentare bine fundamentată și să fie consultată cu tinerii. Doar așa, actorii politici vor semnala că urmăresc cu adevărat interesul tinerilor și nu propriile interese.

Altele

Bilanțul trimestrului I al Grupului Național Advocacy Tineret

Citește

Aviz privind Proiectului de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea standardelor privind spațiile de audiere în condiții speciale a minorilor victime/martori ai infracțiunilor

Citește

Bilanțul trimestrului IV al Grupului Național Advocacy Tineret

Citește

Aviz cu privire la aprobarea Strategiei de dezvoltare și inovare a sectorului de tineret a municipiului Chișinău pentru anii 2023-2028

Citește

Tinerii au nevoie de tine!

Devino organizație membru CNTM!

Redirecționează 2% către CNTM și contribuie la proiecte pentru tineri!

Denumire juridică

Asociatia Obstească”CONSILIUL NATIONAL AL TINERETULUI DIN MOLDOVA”

Adresă juridică

Republica Moldova, Chisinau, str. Petru Rares, 18

Cod Fiscal

1009620000712

Denumirea băncii

BC Moldindconbank SA, filiala Centru Chisinau

SWIFT

MOLDMD2X309

Codul bancar

MD56ML000000002251709693

Contacte

Telefon: (+373) 22 233 088

Fax: (+373) 22 235 175

Email: cntm.corespondenta@gmail.com, cntm.contabilitate@gmail.com

Sari la conținut