În contextul lansării proiectului „Oportunități mai bune pentru tinerii și tinerele care nu beneficiază de educație, formare și locuri de muncă (Inițiativa de Incluziune a Tinerilor și Tinerelor NEET)”.
Obiectivul proiectului:
Prin acest proiect ne propunem să implicăm la maxim Societatea civilă din RM în monitorizarea și dezvoltarea serviciilor pentru tinerii NEET în Moldova și integrarea lor socială. În acest sens, CNTM anunță apel pentru selectarea a 20 organizații ale societății civile care urmează a fi instruite online și offline în monitorizarea implementării politicilor publice din perspectiva incluziunii tinerilor și tinerelor NEET, în același timp beneficiind de programele de granturi care vor fi acordate în cadrul proiectului.
Organizațiile selectate vor fi echipate cu instrumente de susținere a politicilor și vor putea:
- să cartografieze politicile emergente,
- să efectueze analize de politici bazate pe dovezi cu recomandări,
- să se angajeze în dialogul politic cu autoritățile publice pentru a promova adoptarea recomandărilor,
- să monitorizeze punerea în aplicare a politicilor;
- să pledeze pentru măsuri corective;
- să participe la instruiri și mentorat privind – analiza datelor; abordări și instrumente care influențează politicile; monitorizarea punerii în aplicare a politicilor publice; supravegherea implementării și livrării politicilor la nivel local; dreptul muncii și monitorizarea politicilor; scrierea proiectelor; servicii inovative pentru tinerii NEET, inclusiv cu prezentarea experienței internaționale în domeniu; incluziunea tinerilor NEET în antreprenoriatul social;
- să aplice în cadrul programului de sub-grantare oferit pe perioada proiectului pentru minim 15 organizații selectate(5.000 – 40.000EUR);
- programul va sprijini, de asemenea, OSC-urile să creeze cinci fonduri de antreprenoriat pentru tineri.
Prin acest proiect societatea civilă va fi capabilă să testeze serviciile inovatoare pentru tineri ancorate în cele mai bune practici și inovații politice. În plus, proiectul va permite societății civile să proiecteze și să testeze măsuri pozitive specifice care să împuternicească tinerele și tinerii NEET să găsească un loc de muncă și să își câștige existența.
Dacă organizația din care faci parte este interesată de politicile publice specifice tinerilor NEET, crearea unor servicii incluzive și a unor oportunități mai bune pentru tinerii NEET, te invităm să completezi formularul de participare.
Criterii de eligibilitate:
- experiență în lucru cu tinerii;
- disponibilitate de a participa în activitățile proiectului până la finele perioadei de implementare – iulie 2023;
- interes față de sectorul NEET și crearea oportunităților de dezvoltare pentru tinerii NEET;
- potențial de a căuta și realiza schimbări sistemice (de politici, atitudini sau comportamente) la nivel local sau național;
- experiența în campanii de advocacy se consideră un avantaj;
- experiență anterioară sau curentă cu tinerii NEET se consideră un avantaj;
**Termen limită: 10 aprilie ora 18:00
*** Pentru mai multe detalii despre proiect și obiectivele acestuia, organizațiile interesate sunt invitate la evenimentul de lansare a proiectului, care va avea loc în data de 15 aprilie cu începerea de la ora 11:00. Pentru participare, de asemenea este necesar să fie completat formularul de participare.
Proiect implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Consiliul Național al Tineretului din Moldova, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare și Agenția pentru Dezvoltare Regională din Transnistria, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia.