ATAC: „Biblio HUB” – idee inedită prin care are loc diversificarea serviciilor oferite de biblioteca din Drasliceni, Criuleni

Tinerii din Criuleni și-au unit forțele pentru a reactiva și a reabilita bibliotecile publice locale. Astfel, aceștia au lansat un „Biblio HUB”, prin intermediul căruia are loc eficientizarea serviciilor oferite de bibliotecă și dezvoltarea unor proiecte culturale în vederea sprijinirii creșterii potențialului uman din Drasliceni.

„Biblio HUB” este un proiect prin care are loc stimularea şi construcţia capacităţii educaţionale a bibliotecii publice din comuna Drasliceni, raionul Criuleni. Deoarece grupul de inițiativă este din comuna Drasliceni, aceștia au considerat că schimbarea trebuie să vină chiar din comunitatea lor, pentru a putea extinde, eventual, eforturile și la nivel de raion. Prin diversificarea serviciilor propuse de bibliotecă, tinerii din comuna Drasliceni au posibilitatea de a frecventa cursuri de limbă engleză pentru începători cât și să participe la seri de film cu scop educațional ceea ce va contribui la implicarea mai activă a tinerilor în inițiativele de mobilizare a comunității.

Până la moment, s-au efectuat 3 întâlniri în cadrul cărora tinerii au aflat despre câteva teme esențiale din gramatica limbii engleze, combinate cu jocuri interactive, care stimulează comunicarea și interacțiunea acestora. Primul film educațional va derula vineri, 24 iunie. Este vorba despre filmul „Human” – un documentar realizat de Yann Arthus-Bertrand, cel care a realizat „Pământul văzut de deasupra” și documentarul „Home”.

Datorită parteneriatului cu scoala sportivă din localitate, tinerii au posibilitatea să utilizeze proiectorul atunci când au nevoie, iar din suma ce a fost alocată inițial în acest sens, au decis să îmbogățească fondul din bibliotecă cu câteva exemplare de cărți de dezvoltare personală și cărți pentru copii.

Acest proiect a fost realizat de Consiliul Național al Tineretului din Moldova cu suportul Fundației Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei și Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA.

 

 

Acest proiect este realizat de „Consiliul Național al Tineretului din Moldova” cu suportul Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei și Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA.

Alte noutăți

40 de tineri din Cahul și Ungheni s-au unit într-un schimb de experiență, în cadrul proiectului UNICEF, „ Dezvoltarea Politicilor de Tineret în Cahul și Ungheni’’ 

Citește

Declarație CNTM cu privire la referendumul republican constituțional și alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024

Citește

Forumul Raional al Tinerilor din Ungheni- un eveniment răsunător și plin de energia tinerilor din regiune! 

Citește

Bilanțul trimestrului III al Grupului Național Advocacy Tineret

Citește

Tinerii au nevoie de tine!

Devino organizație membru CNTM!

Redirecționează 2% către CNTM și contribuie la proiecte pentru tineri!

Denumire juridică

Asociatia Obstească”CONSILIUL NATIONAL AL TINERETULUI DIN MOLDOVA”

Adresă juridică

Republica Moldova, Chisinau, str. Petru Rares, 18

Cod Fiscal

1009620000712

Denumirea băncii

BC Moldindconbank SA, filiala Centru Chisinau

SWIFT

MOLDMD2X309

Codul bancar

MD56ML000000002251709693

Contacte

Telefon: (+373) 22 233 088

Fax: (+373) 22 235 175

Email: cntm.corespondenta@gmail.com, cntm.contabilitate@gmail.com

Sari la conținut