Consiliul Național al Tineretului din Moldova, cu suportul Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic, lansează apelul pentru înscrierea în cadrul proiectului „Sprijinirea participării economice a tinerilor marginalizați din țările Parteneriatului Estic”. Acesta presupune participarea la unul dintre cele două cursuri de dezvoltare personală și integrare economică (Laboratorul de Antreprenoriat sau Laboratorul de angajare pe piața muncii).
Proiectul este dedicat tinerelor cu vârsta cuprinsă între 16 – 35 de ani, din mediul rural, inclusiv din regiunile Găgăuzia și Transnistria și are drept scop îmbunătățirea capacităților personale/profesionale ale acestora.
De ce să participi la acest proiect? Iată câteva motive:
- vei beneficia gratuit de instruire și consiliere individuală pentru angajarea pe piața muncii.
- vei putea participa la sesiuni privind dezvoltarea personală;
- vei învăța să elaborezi un CV, scrisoare de intenție, branding personal;
- vei putea să-ți dezvolți abilitățile de comunicare, definire a scopurilor, luare de decizii;
- vei beneficia de întâlniri cu potențiali angajatori;
- vei cunoaște alți tineri activi ca tine și vei lega prietenii;
- și nu în ultimul rând, îți vei alege profesia sau vei iniția propria afacere, pentru a fi integrat economic.
În proiect, poți să participi la unul dintre cele două cursuri de dezvoltare personală și integrare economică (Laboratorul de Antreprenoriat sau Laboratorul de angajare pe piața muncii), care se va desfășura după metodologia UNHCR de outreach a tinerilor. Astfel, în proiect se vor desfășura:
Laboratorul de Antreprenoriat, curs de formare antreprenorială de 5 luni, care va include 9 sesiuni:
- Generarea de idei inovatoare;
- Analiza ideii;
- Studierea pieței;
- De la idee la planificare;
- Planificarea afacerii;
- Strategii de marketing;
- Pași pentru lansarea afacerii;
- Planificarea și analiza financiară;
- Accesul la finanțare.
Laboratorul de Angajare pe piața muncii
Curs de formare antreprenorială de 5 luni, dedicat participantelor selectate. Acestea vor avea sesiuni 2 zile pe săptămână și vor beneficia de sesiuni de coaching la următoarele subiecte: dezvoltare personală, cum ar fi inteligența emoțională; abilități sociale; auto-cunoaștere, abilități profesionale de angajare, inclusiv definirea scopurilor profesionale; abilități de comunicare, limbă non-verbală; rețele; branding personal, pregătirea CV-ului și a scrisorii de intenție; rețele sociale și tehnici de interviu, intermedierea cu companii a participanților, a managerului de proiect și a antrenorilor pentru a încuraja angajatorii să se implice mai mult în acțiune, cum ar fi voluntariatul corporativ, etc.
Urmare a celor două Laboratoare, vor fi selectate cele mai active participante, pentru a participa la Forumul de dezvoltare a oportunităților economice pentru tineri, desfășurat în Yerevan, Armenia – în luna octombrie 2019. Toate costurile de călătorie și acomodare vor fi acoperite.
Înregistrearea poate fi făcută în format electronic, în una dintre aceste modalități:
1. Completând formularul de aplicare la una din Laboratoare – Laboratorul de Angajare pe piața muncii sau Laboratorul de Antreprenoriat, până pe 10 iunie, 2019.
2. Transmite un e-mail cu datele tale de contact la adresa de e-mail: cntm.corespondenta@gmail.com , până pe 10 iunie, 2019.
Mai multe detalii despre proiect și despre cursuri afli din Termenii de Referință.
Pentru mai multe detalii, nu ezitați să ne contactaţi la cntm.corespondenta@gmail.com, sau la nr. de telefon (022) 23-51-75
Proiectul „Sprijinirea participării economice a tinerilor marginalizați din țările Parteneriatului Estic” este implimentat de către Consiliul Național al Tineretului din Moldova cu sprijinul financiar a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic.