Termen extins! CNTM anunță Call pentru facilitatori

Consiliul Național al Tineretului din Moldova anunță Call pentru facilitatori, în cadrul proiectului „Abilitarea femeilor afectate de crize pentru o societate mai stabilă și prosperă” implementat în parteneriat cu Asociația Femeilor Antreprenoare din Moldova (AFAM), cu susținerea UN Women și finanțat de Fondul Femeilor pentru Pace și Asistență Umanitară.

Proiectul are ca scop creșterea gradului de recunoaștere a rolului crucial al femeilor în cadrul procesului de tranziție de la criză la dezvoltarea continuă și asigurarea beneficiului întregii comunități gazdă.  

Facilitatorii vor fi responsabili de organizarea și desfășurarea în mod corect, calitativ și eficient a focus grupurilor cu femeile refugiate în regiunile în care activează și de identificarea beneficiarilor care vor participa în cadrul acestora, în următoarele raioane: Chișinău, Bălți, Transnistria, Anenii Noi, Căușeni, Criuleni, Dondușeni, Drochia, Fălești, Florești, Ialoveni, Ocnița, Orhei, Rezina, Rîșcani, Sîngerei, Soroca, Ștefan Vodă.

Cerințe față de candidați:

  • Experiență practică în lucru cu refugiații; 
  • Experiență practică în a prezenta o informație publicului într-un mod interactiv; 
  • Experiență în organizarea de focus grupuri și interviuri; 
  • Competențe de comunicare și lucru în echipă; 
  • Posedarea abilităților de analiză și feedback; 
  • Responsabilitate, independență și spirit de inițiativă; 
  • Cunoașterea sectorului de tineret și a societății civile din Republica Moldova constituie un avantaj; 
  • Cunoașterea limbii Române, Ruse sau Ucrainene obligatoriu.

Responsabilități și livrabile puse în sarcina formatorilor:

  • Să asigure desfășurarea la timp și calitativ a focus grupurilor în regiunile țintă (4 focus grupuri per raion cu cel puțin 6 femei refugiate per grup, 2 interviuri neformale cu subiecții implicați în răspunsul umanitar la nivel raional), conform metodologiei NRC pusă la dispoziția interviatorilor de către CNTM; 
  • Să asigure acurateţea, coerenţa informaţiei colectate în cadrul focus grupurilor și interviurilor (desfășurate cu înregistrare audio); 
  • Identificarea beneficiarilor conform categoriei de vârstă prezentate în metodologie; 
  • Identificarea locului de desfășurare a focus grupurilor; 
  • Întocmirea planuluiu/calendarului de desfășurare a focus grupurilor și interviurilor; 
  • Înregistrarea audio/foto a focus grupurilor conform metodologiei CNTM și prezentarea acestora echipei CNTM; 
  • Prezentarea raportului de activitate și a materialelor colectate adresate CNTM; 
  • Pe tot parcursul proiectului, va colabora cu Coordonatorul şi Asistentul proiectului. 

Dosarul va conține:

  • CV-ul pentru persoanele fizice SAU descrierea companiei pentru persoanele juridice; 
  • Portofoliul cu exemple de lucrări relevante și contacte pentru referințe; 
  • Oferta financiară. 

Candidatul ales va fi contractat pentru prestarea serviciilor descrise mai sus în perioada martie – mai 2023.  

Dosarul va fi transmis la adresa de e-mail: corespondenta@cntm.md până în data de 26 martie 2023, indicând în subiectul mesajului “Evaluator/Interviator CNTM”.

CNTM în parteneriat cu partenerii de proiect vor asigura instruirea pesoanelor selecate privind metodologia de identificare și intervievarea a grupului țintă de refugiați. Astfel în cît aceștia să fie pregătiți în a desfășura cu succes misiunea din cadrul proiectului. Totodată, CNTM va asigura transportarea la destinație a interviatorilor în corespundere cu planul de deplasare elaborat în prealabil.

Acest proiect este implementat de Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM) în parteneriat cu Asociația Femeilor Antreprenoare din Moldova (AFAM), cu susținerea UN Women, și finanțat de Fondul Femeilor pentru pace și asistență umanitară.

Altele

Consiliul Național al Tineretului din Moldova este în căutarea unui Designer

Citește

Selectarea unui consultant pentru elaborarea regulamentelor, statutelor și instrucțiunilor administrative pentru Consiliile Locale de Tineret și ONG-uri din Cahul și Ungheni

Citește

Apel public pentru achiziționarea echipamentului tehnic

Citește

Call для тренеров-менторов, которые присоединятся к нашей команде на мероприятии «EmpowerHer: Программа развития бизнеса для женщин-беженцев»

Citește

Tinerii au nevoie de tine!

Devino membru CNTM!

Sari la conținut