Consiliul Național al Tineretului din Moldova anunță concurs de selecție a unui expert/experte care va presta servicii de mentorship și va facilita schimbul de experiență pentru 15 OSC-uri implicate în monitorizarea serviciilor pentru tineret în cadrul proiectului „Oportunități mai bune pentru tinerii și tinerele care nu beneficiază de educație, formare și locuri de muncă (Inițiativa de Incluziune a Tinerilor și Tinerelor NEET)”, implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Consiliul Național al Tineretului din Moldova, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare și Agenția pentru Dezvoltare Regională din Transnistria, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia.
Scopul programului vizează împuternicirea organizațiilor societății civile în vederea monitorizării și dezvoltării serviciilor pentru tinerii NEET în Moldova, îmbunătățirii modalității de livrare și integrării sociale a tinerilor prin intermediul serviciilor de suport, precum și participarea la activități de instruire (online și offline) și activități practice de promovare și monitorizare a serviciilor de suport adresate tinerilor NEET.
Obiectivele concursului:
Mentorship și facilitarea schimbului de experiență pentru 15 OSC-uri implicate în monitorizarea serviciilor pentru tineret
Sarcini și responsabilități:
-Asistarea OSC-urilor pe parcursul implementării inițiativelor lor și monitorizarea rezultatelor și procesele de implementare.
-Acordarea suportului privind colectarea de date dezagregate, identificarea tinerilor NEET, evaluarea nevoilor, proiectare și furnizarea de servicii adaptate nevoilor individuale.
Cerințe specifice față de candidați
– Experiență de lucru (minim 2 ani) într-o organizație non-guvernamentală;
– Experiență de lucru cu tinerii NEET și cu OSC-le din Republica Moldova;
– Experiență în elaborarea rapoartelor și instrumentelor de monitorizare;
– Abilități de coordonare, instruire/ghidare;
– Abilități bune de comunicare și interacțiune cu reprezentanții societății civile.
Dosarul candidatului/ei trebuie să conțină:
- CV-ul actualizat incluzând informații privind experiența profesională în ONG și a lucrului cu tinerii NEET și OSC-le din Republica Moldova;
- Scrisoare de recomandare;
- Oferta financiară.
Dosarul va fi expediat prin e-mail la adresa: mihaela.borcoi@cntm.md cu indicarea în linia de subiect ”Concurs de selectare a unui expert în monitorizarea serviciilor pentru tineret”.
Termen limită de expediere a dosarului: 05 Aprilie 2022.
Doar candidații preselectați vor fi contactați.
Dosarele incomplete nu vor fi examinate.
Pentru informații suplimentare vă invităm să vă adresați către Mihaela Borcoi-Frosineac la tel: 079045992 sau e-mail: mihaela.borcoi@cntm.md.
ANEXA 1
CRITERIILE DE EVALUARE A EXPERTULUI/EXPERTEI
CRITERIUL DE EVALUARE | PUNCTAJUL MAXIM |
1. Experiența profesională a candidatului/candidatei într-o organizație non-guvernamentală; | 25 |
2. Experiență de lucru cu tinerii NEET și cu OSC-le din Republica Moldova; | 30 |
3. Capacitatea de coordonare și ghidare/mentorship; | 15 |
4. Capacitățile de comunicare și interacțiune cu reprezentanții societății civile; 5.Oferta financiară 15 | 15 |
TOTAL | 100 |